La data de 21.05.2019, în jurul orei 15:35, un bărbat de 40 de ani, din municipiul Gheorgheni, a fost identificat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe raza localității sale de domiciliu, fără să fie posesor de permis de conducere.
În seara aceleiași zile, în jurul orei 20:20, tot în traficul rutier din municipiul Gheorgheni, polițiștii au identificat un conducător auto de 45 de ani, care avea 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele celor în cauză au fost întocmite acte premergătoare urmăririi penale, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului, pentru care vor fi propuse soluții legale prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Gheorgheni.