COREEA DE NORD LANSEAZĂ RACHETE BALISTICE ÎN TIMP CE COREEA DE SUD ȘI SUA DESFĂȘOARĂ EXERCIȚII MILITARE

COREEA DE NORD LANSEAZĂ RACHETE BALISTICE ÎN TIMP CE COREEA DE SUD ȘI SUA DESFĂȘOARĂ EXERCIȚII MILITARE
Phenianul consideră aceste exerciții drept o provocare
Armata sud-coreeană a raportat că lansările de rachete au fost detectate din provincia Hwanghae, fiind al cincilea test de acest tip efectuat de Nord în acest an.
Coreea de Nord a lansat „mai multe rachete balistice neidentificate” în mare luni, în aceeași zi în care Coreea de Sud și SUA au început un exercițiu militar comun de amploare.
Armata sud-coreeană a raportat că lansările de rachete au fost detectate din provincia Hwanghae, fiind al cincilea test de acest tip efectuat de Nord în acest an, relatează Euronews.
Mai devreme, luni, Coreea de Sud și SUA au început exercițiile comune, care vor dura 11 zile.
Exercițiul "Freedom Shield" va include antrenamente atât pe mare, uscat și virtuale, potrivit guvernului american.
Phenianul consideră aceste exerciții drept o provocare și a emis un comunicat în care le numește un „act provocator periculos”, care crește riscul unui conflict militar.
Săptămâna trecută, Kim Yo Jong, sora liderului nord-coreean Kim Jong Un, a avertizat împotriva unor noi „provocări”, după ce un portavion american a ancorat în portul sud-coreean Busan.
Exercițiile au fost suspendate temporar după ce, joia trecută, două avioane sud-coreene KF-16 au bombardat din greșeală o zonă civilă în Pocheon, aproape de granița cu Coreea de Nord.
În urma incidentului, 30 de persoane au fost rănite, iar forțele aeriene sud-coreene au atribuit eroarea unei greșeli umane, după ce un pilot a introdus coordonatele greșite pentru ținta bombardamentului.
Atât armata sud-coreeană, cât și cea americană au oprit temporar toate exercițiile de tragere în Coreea de Sud.
Oficialii sud-coreeni au declarat că antrenamentele cu muniție reală vor fi reluate după finalizarea unei investigații asupra incidentului.
Citește și:
- 08:15 - Atenționare de călătorie de la MAE. Transportul public dintr-o țară europeană, paralizat de o grevă națională
- 08:05 - Atac rusesc asupra unui sediu de poliție din regiunea Sumî: peste 40 de polițiști răniți
- 08:01 - SUA au pierdut 11 miliarde de dolari în prima săptămână a războiului cu Iranul
- 07:51 - Au fost descoperite noi instalaţii îngropate ilegal pe plajele din Năvodari. Anunțul Dianei Buzoianu
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News











