Polițiștii au demarat o anchetă, sub aspectul comiterii distrugere prin incendiere
Azi-noapte, în jurul orei 01.00, Poliția Gheorgheni a fost sesizată despre faptul că un autoturism arde. Imediat, polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat autoturismul care ardea pe o stradă, din municipiul Gheorgheni. La scurt timp, în urma intervenției unei autospeciale de pompieri, incendiul a fost lichidat, anunță IPJ Harghita.
Polițiștii au demarat o anchetă, sub aspectul comiterii distrugere prin incendiere, iar din primele verificări a rezultat că autoturismul în cauză aparține unui bărbat de 26 de ani, din Gheorgheni. Cercetările au fost preluate de către specialiști ai Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Gheorgheni, care, în urma investigațiilor efectuate au reușit identificarea și depistarea persoanelor bănuite de comiterea faptei. Vorbim despre doi barbați de 27, respectiv 30 de ani, ambii din Gheorgheni. Aceștia, ar fi avut la data de 16 ianuarie a.c. unele discuții contradictorii cu persoana vătămată, referitoare la locul de parcare al autoturismului în cauză, care ar fi îngreunat accesul în curtea unui imobil, iar azi-noapte cei doi ar fi incendiat autoturismul care se afla parcat în locul menționat anterior. În urma probatoriului administrat, polițiștii de Investigații Criminale au dispus reținerea celor doi, pentru o perioadă de 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Inspectoratului Județean de Poliție Harghita.