Element de muniţie, găsit de un localnic din Livezi-Ciuc în timp ce îşi săpa grădina

Element de muniţie, găsit de un localnic din Livezi-Ciuc în timp ce îşi săpa grădina
Bărbatul efectua săpături pe terenul din gospodărie pentru culturile de primăvară
Un bărbat din localitatea Livezi-Ciuc a găsit, în timp ce îşi săpa grădina, un element de muniţie care datează, cel mai probabil, din cel de-al Doilea Război Mondial, au informat, sâmbătă, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita.
Potrivit sursei citate, bărbatul efectua săpături pe terenul din gospodărie pentru culturile de primăvară în momentul în care a observat obiectul de muniţie şi a cerut ajutorul autorităţilor.
"Echipajul pirotehnic din cadrul ISU Harghita s-a deplasat la faţa locului pentru cercetarea, detectarea şi identificarea muniţiei. Aceştia au constatat că este vorba despre o bombă aruncător de calibru 50 mm, provenind, cel mai probabil, din cel de-al Doilea Război Mondial. Elementul de muniţie a fost ridicat şi transportat în siguranţă, urmând să fie distrus ulterior", au transmis cei de la ISU Harghita.
AGERPRES
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:00 - Radu Miruță, după incidentele cu drone: „Militarii fac minuni cu ceea ce au la dispoziție”
- 20:57 - Nicușor Dan clarifică întârzierea raportului privind anularea alegerilor: „N-o să vă dau un termen”
- 20:05 - Ninel Peia: Lecția dronei din Marea Neagră! Avem nevoie de un sistem integrat de apărare asimetrică a Dobrogei și Mării Negre (SIAAD-MN).
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News














