Emigranți din Siria și Afganistan, transferați în România din Germania și Polonia

Emigranți din Siria și Afganistan, transferați în România din Germania și Polonia
Cinci migranţi din Siria şi Afganistan au fost transferaţi în România
Cinci migranţi din Siria şi Afganistan au fost transferaţi în România din Germania şi Polonia, în baza Regulamentului Dublin, aceştia fiind introduşi în Centrul de Cazare pentru Străinii Luaţi în Custodie Publică Otopeni, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului General pentru Imigrări.
“La data de 7 februarie, poliţiştii de imigrări din cadrul Direcţiei pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti – Serviciul Depistări şi Combaterea Şederii şi Muncii Ilegale a Străinilor au introdus în Centrul de Cazare pentru Străinii Luaţi în Custodie Publică Otopeni, până la îndepărtarea de pe teritoriul României, cinci persoane, trei din Siria şi două din Afganistan, care au fost transferate din Germania, respectiv Polonia, în baza Regulamentului Dublin”, au declarat reprezentanţii IGI.
Ei au adăugat că la ieşirea din ţară, pe numele acestora va fi instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:05 - Dezvăluiri explozive din lumea interlopă. Metoda prin care Gigi Becali i-ar fi păcălit pe membrii clanului Cămătaru. ”Îmi dădea 10.000 de dolari mototoliți, vechi și falși”
- 21:07 - Alertă pe șantierul autostrăzii A7, în județul Neamț. A fost descoperită o bombă de aruncător din Al Doilea Război Mondial-FOTO
- 21:02 - Copil de 7 ani, în stare gravă după ce a înghițit un capac de cariocă. Băiatul a ajuns de urgență la spital
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News














