Miercuri seara, după ședința BPN al PNL, șeful Executivului a reiterat că liberalii susțin plafonarea prețului la energie
"Mâine vom avea o ședință de Guvern, (...) care va avea ca punct principal pe agendă aprobarea ordonanței privind modificarea elementelor de referință pentru compensarea prețurilor la energie", a precizat premierul Nicolae Ciucă, la începutul ședinței Executivului de miercuri.
El a menționat că planul privind pregătirea pentru iarna 2022 - 2023 urmează să fie analizat joi în Comitetul interministerial, astfel încât să fie definitivate concluziile pentru a putea fi luată o decizie în privința modificărilor la ordonanța de urgență privind compensarea prețurilor la energie.
"Un subiect care ține de agenda publică în aceste zile este cel legat de energie, de pregătirea pentru iarnă, măsurile pe care Guvernul le are în vedere astfel încât să putem să avem asigurate resursele energetice pentru iarna 2022 - 2023. Așa cum am dispus, astăzi urmează să primesc Planul de iarnă de la Ministerul Energiei și, desigur, mâine, în Comitetul interministerial, să avem elementele de analiză și să avem concluziile analizei privind întreg procesul prin care vom aduce modificări la ordonanța de urgență prin care compensăm prețurile la energie", a explicat Ciucă.
Miercuri seara, după ședința BPN al PNL, șeful Executivului a reiterat că liberalii susțin plafonarea prețului la energie, precum și supraimpozitarea pe întreg lanțul, "inclusiv traderii și jucătorii din piața energiei".