Actualitate· 4 min citire

ISU Harghita: Bilanțul misiunilor din ultimele 48 de ore

ISU Harghita: Bilanțul misiunilor din ultimele 48 de ore

ISU Harghita: Bilanțul misiunilor din ultimele 48 de ore

Realitatea de Harghita
Scris de Realitatea de Harghita Publicat: 8 iul. 2022, 14:48

În ultimele două zile au fost înregistrate 12 solicitări

În ultimele două zile au fost înregistrate 12 solicitări pentru acordare de prim ajutor, iar 13 persoane aflate în dificultate au fost asistate medical de către echipajele SMURD.

Totodată, în perioada de referință, au fost transmise 8 mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT, privind prezența animalelor sălbatice (urși), în localitățile Odorheiu Secuiesc, Toplița, Băile Tușnad și Leliceni.

Concomitent cu misiunile desfășurate, pompierii militari harghiteni acționează în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit a cetățenilor ucraineni veniți în România, prin activități specifice din zona de frontieră.

Deoarece sfârșitul de săptămână vine cu numeroase activități culturale, sportive și de divertisment, evenimente unde este preconizat un aflux mare de participanți, pompierii militari harghiteni vin în sprijinul cetățenilor cu măsuri de prevenire ce trebuie respectate pe timpul manifestărilor cu public numeros:

  • să nu aprindă ziare, hârtii, brichete sau alte surse de foc deschis în apropierea materialelor combustibile (construcții, scaune, bănci, corturi, haine, îmbrăcăminte, etc.);

  • este interzis fumatul în afara locurilor special amenajate sau aruncarea la întâmplare a țigărilor și chibriturilor aprinse;

  • este interzisă utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, în zonele afectate de uscăciune avansată, precum și pe timp de vânt;

  • copiii nu trebuie lăsați nesupravegheați.

  • parcarea autoturismelor se va realiza, astfel încât să nu se blocheze căile de acces pentru intervenția autospecialelor sau să fie împiedicat accesul la hidranții exteriori.

Le recomandăm tuturor participanților să respecte măsurile dispuse de organizatori și să anunțe orice situație de urgență la numărul unic de urgență 112.

În scopul preîntâmpinării unor evenimente nedorite pe timpul desfășurării unor activități recreative, specifice sezonului estival, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Oltul” al județului Harghita reamintește cetățenilor măsurile menite a le proteja viața, familia și bunurile și implicit, a le asigura o vacanță liniștită, ferită de situații nefericite.

Astfel, în cazul în care v-ați decis să petreceți vacanța ori concediul departe de casă, înainte de a părăsi locuința, deconectați aparatele electrice și închideți robinetele de alimentare cu gaze naturale și cu apă.

    În cazul în care călătoriți cu autoturismul:

    – Înainte de a porni la drum, verificați apariția unor eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;

    – Verificați perioada de garanție a stingătorului de incendiu din dotarea autoturismului;

    – Dacă pe timpul deplasării simțiți miros de ars sau detectați fum, opriți imediat mașina în afara spațiului carosabil, evacuați persoanele și bagajele din autoturism și anunțați de urgență evenimentul, apelând numărul unic 112;

    În situația în care călătoriți cu trenul:

– Nu urcați în tren cu substanțe inflamabile;

– Respectați interdicția fumatului;

– În cazul în care observați fum sau simțiți miros de ars, anunțați imediat personalul trenului. În ultimă instanță, acționați frâna de urgență și evacuați vagonul. 

Odată ajunși la destinație:

– La cazarea în hotel (vilă, pensiune), solicitați personalului angajat informații referitoare la modul de comportare și de anunțare în timp util, în caz de incendiu, precum și de asigurare a salvării în condiții de siguranță, pe căile de evacuare;

– După ce v-ați cazat, citiți Planul de evacuare și instrucțiunile stabilite de administrația hotelului;

– Nu recurgeți la improvizații ale instalațiilor electrice. În situația în care observați deficiențe în acest sens sesizați imediat administrația hotelului;

– Nu fumați în cameră;

– În caz de incendiu părăsiți imediat clădirea hotelului. Nu vă întoarceți niciodată pentru obiecte considerate valoroase. Viața dumneavoastră e neprețuită!

– Folosiți întotdeauna scările de evacuare pentru evacuarea de la nivelurile superioare ale clădirii. Nu utilizați liftul întrucât acesta se poate bloca la nivelul incendiat;

– În cazul în care coridorul sau scările sunt impracticabile din cauza fumului, rămâneți în cameră, izolați ușa cu prosoape/lenjerie umede. Anunțați telefonic, prin Sistemul Unic 112, serviciile de urgență, pentru a vă comunica poziția în clădire. Rămâneți la fereastră și strigați după ajutor.

Vă asigurăm încă o dată că efectivele de pompieri militari harghiteni sunt pregătite în permanență să răspundă, prompt, nevoilor comunității, pentru gestionarea tuturor situațiilor de urgență și acordarea primului-ajutor medical specializat.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News