Actualitate· 1 min citire

JANDARMERIA A DAT AMENZI DE 71.300 DE LEI DUPĂ MECIUL FCSB-MANCHESTER UNITED

JANDARMERIA A DAT AMENZI DE 71.300 DE LEI DUPĂ MECIUL FCSB-MANCHESTER UNITED

JANDARMERIA A DAT AMENZI DE 71.300 DE LEI DUPĂ MECIUL FCSB-MANCHESTER UNITED

Realitatea de Harghita
Scris de Realitatea de Harghita Publicat: 31 ian. 2025, 11:16

Verificările, continuate

Jandarmeria a anunțat, vineri, 31 ianuarie, că a dat 17 amenzi în valoare totală de 71.300 de lei, după meciul de fotbal dintre FCSB și FC Manchester United, și că a întocmit un act de sesizare în vederea înaintării către organele abilitate pentru purtarea sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

„Dintre acestea, două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 60.000 de lei, au fost aplicate organizatorului evenimentului sportiv, iar două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.000 de lei, au fost aplicate societății specializate de pază și protecție, pentru nerespectarea obligațiilor ce le revin”, a transmis Jandarmeria Română, potrivit Agerpres.

Verificările, continuate

De asemenea, a fost aplicată o sancțiune complementară referitoare la interzicerea accesului la competițiile sportive pe o perioadă de șase luni.

Se fac verificări în continuare pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare.

FCSB a fost învinsă de Manchester United cu scorul 2-0 (0-0), joi seară, pe Arena Națională din București, în etapa a opta și ultima a competiției de fotbal Europa League, astfel că echipa bucureșteană va evolua în play-off-ul pentru optimile de finală.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News