LEGEA PRIVIND REGLEMENTAREA REFERENDUMULUI, PUBLICATĂ ÎN MONITORUL OFICIAL

LEGEA PRIVIND REGLEMENTAREA REFERENDUMULUI, PUBLICATĂ ÎN MONITORUL OFICIAL
Actul normativ a fost promulgat marți de președintele Klaus Iohannis
Legea potrivit căreia alegătorii vor putea vota în aceleași secții de votare la referendum și la alegerile parlamentare, prezidențiale sau europarlamentare a fost publicată marți seară în Monitorul Oficial.
Actul normativ a fost promulgat marți de președintele Klaus Iohannis.
Legea modifică și completează acte normative în materie electorală în sensul eficientizării și ordonării activității infrastructurii implicate, al eliminării eventualelor disfuncționalități și al înlăturării vidului de reglementare în ceea ce privește desfășurarea concomitentă a operațiunilor electorale și referendare.
Astfel, s-a urmărit crearea mecanismului pentru ca, în același timp în care au loc fie alegeri parlamentare, fie alegeri prezidențiale, să se poată desfășura nu numai un referendum național, ci și unul local.
Potrivit legii, "în situația în care referendumul național sau local are loc la aceeași dată cu alegerile pentru Senat și Camera Deputaților, alegerile pentru președintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autoritățile administrației publice locale, după caz, alegătorii votează în aceleași secții de votare, în același interval de timp, cu aceleași ștampile cu mențiunea 'VOTAT', pe buletine de vot separate, prezența la vot fiind consemnată pe liste electorale distincte pentru cele două tipuri de scrutin".
În situația prevăzută de lege, pe actul de identitate al alegătorului se aplică o singură dată ștampila cu mențiunea "VOTAT" și data scrutinului sau, după caz, un singur timbru autocolant cu mențiunea "VOTAT" și data scrutinului, conform modelului aprobat pentru alegerile care se organizează la aceeași dată cu referendumul național sau local.
Conform actului normativ, organizarea și desfășurarea referendumului național sau local, atribuțiile care revin autorităților publice, precum și procedura de votare se realizează cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale privind alegerile pentru Senat și Camera Deputaților, alegerile pentru președintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autoritățile administrației publice locale, după caz. Operațiunile necesare organizării și desfășurării referendumului național sau local sunt îndeplinite de organismele electorale constituite pentru alegerile pentru Senat și Camera Deputaților, alegerile pentru președintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autoritățile administrației publice locale, după caz.
Actul normativ mai prevede că hârtia necesară pentru buletinele de vot și tipărirea acestora pentru referendumul național sau local se asigură potrivit prevederilor legale aplicabile alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, alegerilor pentru președintele României, alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale, după caz.
Observatorii și reprezentanții mass-media acreditați să observe desfășurarea votării la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților, alegerile pentru președintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autoritățile administrației publice locale, după caz, au dreptul să observe și operațiunile specifice referendumului național sau local.
Guvernul stabilește prin hotărâre măsuri pentru organizarea și desfășurarea referendumului național sau local, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale aplicabile alegerilor care se organizează la aceeași dată cu referendumul național sau local, stipulează legea.
Astfel, pe 24 noiembrie, cu ocazia primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, bucureștenii vor participa și la referendumul inițiat de primarul general Nicușor Dan.
Primarul Capitalei a salutat promulgarea legii. ''Pe 24 noiembrie este important să spunem 'DA' în număr cât mai mare pentru a avea un oraș organizat și dezvoltat unitar", a scris pe Facebook Nicușor Dan.
Consiliul General al Capitalei a aprobat, pe 21 octombrie, organizarea unui referendum local pe data de 24 noiembrie, simultan cu primul tur al alegerilor prezidențiale.
Bucureștenii vor fi invitați să răspundă la trei întrebări. Primele două au fost propuse de primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, și vizează modul de împărțire a banilor între PMB și primăriile de sector, precum și eliberarea autorizațiilor de construire în București. La inițiativa PSD, a fost adăugată, printr-un amendament, o a treia întrebare, care se referă la combaterea consumului de droguri în școli.
Cele trei întrebări la care bucureștenii sunt așteptați să se pronunțe prin "DA" sau "NU" sunt următoarele:
* "Sunteți de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului București și Primăriile de Sector a impozitelor pe venit și a taxelor și impozitelor locale colectate de la bucureșteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului București?"
* "Sunteți de acord ca Primarul General al Municipiului București să emită Autorizațiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al orașului?"
* "Sunteți de acord ca Primăria Municipiului București să finanțeze și să implementeze un program de educație pentru sănătate și prevenire a consumului de droguri în toate școlile din București?".
AGERPRES
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News


























