Localnicii din Băile Tușnad, fără apă potabilă de zile întregi, deoarece Primăria nu are bani de reparații

Localnicii din Băile Tușnad, fără apă potabilă de zile întregi, deoarece Primăria nu are bani de reparații
Primarul cere stare de alertă
Primarul din Băile Tușnad, Butyka Zsolt, a solicitat Prefecturii declararea stării de alertă după ce apa de la robinete a fost sistată în urmă cu patru zile, potrivit Agerpres.
Conducta care alimentează orașul și alte sate din apropiere cu apă potabilă s-a spart, iar primăria nu mai are bani să repare avaria.
Potrivit primarului, conducta se sparge în mod frecvent pentru că lucrarea, realizată în urmă cu şapte ani din bugetul naţional, nu a respectat proiectul iniţial, iar ţeava este mult prea mică.
Primarul spune că unii operatori de turism se descurcă, pentru că au bazine de alimentare separate, dar există unităţi de cazare care sunt legate direct la reţeaua oraşului. În plus, nu funcţionează nici centrul wellness din oraş, una dintre atracţiile zonei.
„Noi ne-am dezvoltat o afacere în baza unui contract cu furnizorul de apă, iar ei acum mă vor face să dau faliment, să îmi închid afacerea. Pierderile sunt enorme”, a relatat Ileana Colcer, manager al unui hotel de trei stele din Băile Tușnad, potrivit Agerpres.
Aceasta a adăugat că în weekendul trecut a sunat 58 de turişti să nu mai vină în staţiune, iar alţi 37 au fost trimişi acasă. Pierderile suferite de hotel la fiecare întrerupere a furnizării apei se ridică la aproximativ 100.000 de lei.
„Eu zic că reprezentantul Guvernului în teritoriu, preşedintele CJ, ar trebui să rezolve această problemă. Şi noi suntem în acelaşi judeţ, i-am chemat la o întâlnire, nu au venit”, a mai spus aceasta. Subprefectul cu atribuţii de prefect, Marius Ţepeluş, a precizat că dacă va fi nevoie se va declara, conform procedurilor, starea de alertă la Băile Tuşnad şi se caută soluţii de rezolvare a problemei.
Citește și:
- 13:19 - ANSVSA: Amenzi de peste 5,3 milioane de lei, în urma unor controale în industria alimentară
- 13:08 - Tulcea: Două mesaje Ro-Alert, vineri, în contextul războiului din Ucraina
- 12:58 - AEP: 1.130 de concedii medicale, în perioada 2023 - 2026
- 12:24 - Analiza momentului, cu Claudiu Giurgea! De la ora 18:00 – Tunurile pe Politicieni, la Realitatea PLUS.
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News











