Paştele Catolic a venit cu zăpadă în unele localităţi din Harghita

P1040814
În zonele înalte ale judeţului Harghita se semnalează ninsori, un strat consistent de zăpadă depunându-se în staţiunea Băile Harghita şi în zona Harghita Mădăraş.
De asemenea, se înregistrează ninsori şi în pasul Bucin, pe DN 13 B, unde drumarii intervin cu material antiderapant, dar şi la Lacu Roşu.
În staţiunea Băile Harghita, ninge încă din cursul dimineţii, iar stratul de zăpadă depus a ajuns la zece centimetri.Localnicii spun că sunt obişnuiţi cu astfel de capricii ale vremii, peisajul fiind unul potrivit sărbătorilor de iarnă, chiar dacă se sărbătoreşte a doua zi a Paştelui catolic.Oamenii glumesc că vor trebui să pună copiii să caute ouăle de Paşti în zăpadă, nu în iarbă, aşa cum este obiceiul.
"Suntem obişnuiţi, anul trecut a nins ultima dată pe 17 mai. În zonă e o vorbă: 9 luni pe an este frig şi trei luni este rece. Şi pentru că e Paştele, nu putem să ne punem ouăle în iarbă, să le caute copiii, pentru că nu a crescut iarba, le vom pune în zăpadă"
, a spus o localnică, pentru Agerpres.Staţiunea Băile Harghita este situată la o altitudine de 1.350 de metri şi este localitate aparţinătoare municipiului Miercurea Ciuc, având o medie anuală de 150 de zile cu zăpadă. În anii trecuţi, aici a nins chiar şi la sfârşitul lunii mai.Se înregistrează ninsori şi în zona Harghita Mădăraş, stratul de zăpadă depus fiind şi aici de circa zece centimetri, scrie Agerpres.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News














