Un număr de 742 de elevi susțin sesiunea a II-a a Bacalaureatului, în cele cinci centre de examen din Harghita, trei dintre ei urmând să dea examenul în condiții speciale, din cauza unor probleme medicale, a informat inspectorul școlar general adjunct, Cristinel Glodeanu, președintele Comisiei Județene de Bacalaureat.
Potrivit sursei citate, cele cinci centre de examen sunt organizate în trei comisii, la Miercurea-Ciuc, Odorheiu Secuiesc și Gheorgheni și două subcomisii, la Toplița si Cristuru Secuiesc.
Trei elevi din județ vor beneficia de condiții speciale de examen, ei urmând să scrie lucrarea într-o sală separată și să beneficieze de mărirea timpului de lucru cu o oră.
Potrivit sursei citate, este vorba de elevi cu cerințe educaționale speciale.
La proba de limba și literatura română de marți, au absentat 48 de elevi, iar unul a fost dat afară din examen, întrucât asupra sa s-a găsit un telefon mobil.
Inspectorul școlar general adjunct Cristinel Glodeanu a precizat că elevul și-a recunosc vina și, potrivit reglementărilor în vigoare, nu va mai putea susține examenul timp de două sesiuni.
În prima sesiunea a examenului de Bacalaureat, rata de promovare a fost, în Harghita, de 63,81 %.
AGERPRES