Polițiștii nu vor mai da amenzi. Care e motivul deciziei radicale

Polițiștii nu vor mai da amenzi. Care e motivul deciziei radicale
Ei fac asta în semn de protest
Polițiștii au luat decizia incredibilă de a nu mai da amenzi, de luni. Ei fac asta în semn de protest.
Pentru că negocierile au eșuat, patru sindicate ale poliţiştilor din Ministerul de Interne recurg la o măsură inedită de protest: vor da numai avertismente. Astfel, începând de luni, românii nu vor mai primi amenzi pentru neportul centurii, vorbitul la telefon în trafic sau pentru traversări neregulamentare.
Și nu e vorba de vreo schimbare legislative, ci de declanșarea protestului inedit la care vor recurge polițiștii nemulțumiți de înghețarea salariilor. Și cetățenii trebuie să se aștepte la controale excesive și la întârzieri la ghișee, tot ca măsură de protest. Iar acesta este doar un prim pas, spun sindicaliștii, din ceea ce va urma săptămânile viitoare, dacă nu se va ajunge la o înțelegere cu guvernanții.
În ultima zi a lui 2020, polițiștii, grefierii și lucrătorii din penitenciare au ieșit în stradă și au cerut renunțarea la înghețarea salariilor. Au amenințat că pot recurge și la alte forme de exprimare a nemulțumirilor, dacă guvernanții nu se răzgândesc.
Sursa: realitatea.net
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News











