POSIBILĂ APARIȚIE A UNEI PANTERE NEGRE, SEMNALATĂ DE DOI ADOLESCENȚI, ÎN TELEORMAN

POSIBILĂ APARIȚIE A UNEI PANTERE NEGRE, SEMNALATĂ DE DOI ADOLESCENȚI, ÎN TELEORMAN
Doi adolescenți din județul Teleorman au sunat la 112 în noaptea de marți spre miercuri, anunțând că au văzut o felină neagră de mari dimensiuni în localitatea Năsturelu
Doi adolescenți din județul Teleorman au sunat la 112 în noaptea de marți spre miercuri, anunțând că au văzut o felină neagră de mari dimensiuni în localitatea Năsturelu, care ar putea fi pantera semnalată anterior în Bulgaria și apoi în județul Giurgiu. Tinerii au oferit autorităților și o scurtă filmare cu animalul.
Inspectoratul de Jandarmi Teleorman a trimis un echipaj la fața locului. Totuși, la sosire, jandarmii nu au mai găsit nicio urmă a presupusei feline și nici alte indicii care să confirme prezența acesteia. Zona a fost monitorizată până la ora 09:00 pentru a asigura siguranța localnicilor.
„În data de 02 iulie a.c. în jurul orei 01.00, dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Teleorman a fost sesizat prin apel la 112 cu privire la faptul că în localitatea Năsturelu din judeţul Teleorman a fost surprinsă prezenţa unui animal sălbatic. În zonă a fost direcţionat un echipaj de jandarmi care nu a găsit urme sau indicii ale prezenţei animalului sălbatic în zona menţionată. Echipajul de jandarmi a continuat desfăşurarea activităţilor pentru a asigura măsurile de protecţie a zonei, până la ora 09:00”, a transmis Inspectoratul de Jandarmi Teleorman.
Inițial, pantera neagră a fost văzută în regiunea Șumen din Bulgaria, apoi în zona Ruse, aproape de granița cu România. În ultimele zile, au fost semnalate posibile apariții și în județul Giurgiu, însă fără confirmări clare.
Între timp, autoritățile bulgare și specialiștii în faună au devenit sceptici privind autenticitatea dovezilor. Zoologi de la Academia Bulgară de Științe susțin că urmele filmate ar putea aparține, de fapt, unui câine de talie mare.
În lipsa unor dovezi concludente, ipoteza unei pantere aflate în libertate în zonă rămâne neconfirmată. Totuși, autoritățile continuă să trateze cu seriozitate fiecare sesizare, pentru a preveni riscurile asupra populației.
Sursa: Realitatea de Teleorman
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:39 - Momente dramatice pentru o familie din Botoșani. Un copil a rămas inconștient după ce a înghițit un capac de la o cariocă
- 13:23 - Tragedie în Belgia: un tren a spulberat un microbuz cu elevi. Patru persoane au murit, printre care doi copii
- 13:17 - ANM a emis două avertizări Cod galben. Vânt puternic, furtuni și grindină în mai multe județe din țară
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News














