Recrutări la Poliția Locală Miercurea Ciuc

Recrutări la Poliția Locală Miercurea Ciuc
Poliţiştii locali colaborează cu poliţia naţională, iar principala lor sarcină este prevenţia
Poliţia Locală Miercurea-Ciuc a anunţat, la finalul săptămânii trecute, concursul organizat pentru 12 posturi de poliţişti locali, marcând o etapă importantă în procesul de consolidare a instituţiei. În prima etapă va fi constituită Compartimentul de Ordine Publică şi Intervenţie, respectiv Compartimentul Circulaţie cu opt, respectiv patru poliţişti locali. Rezultatele finale ale concursului vor fi publicate pe 31 martie.
Prezenţa instituţiei subordonate municipalităţii se va face simţită în curând în spaţiile publice din reşedinţa de judeţ, întrucât Poliţia Locală Miercurea-Ciuc a publicat astăzi anunţul privind scoaterea la concurs a douăsprezece posturi de poliţişti locali. În prima rundă, vor fi consolidate compartimentele de ordine publică şi cel de al circulaţiei.
Membrii compartimentului de ordine publică vor lucra în principal în zonele publice aglomerate ale oraşului (pieţe, zone pietonale, parcuri, în jurul gărilor şi staţiilor de autobuz etc.) şi în apropierea zonelor defavorizate.
Poliţiştii rutieri vor avea rol în prevenirea parcărilor ilegale, aplicarea contravenţiilor şi a infracţiunilor rutiere.
Poliţiştii locali colaborează cu poliţia naţională, iar principala lor sarcină este prevenţia. Desfăşurarea de investigaţii nu face parte din atribuţiile lor.
„Scopul nostru nu este doar de a oferi locuri de muncă pentru douăsprezece persoane, ci şi de a crea siguranţă publică mai mare în Miercurea-Ciuc prin angajarea a doisprezece poliţişti locali dedicaţi şi exemplari”, a declarat primarul Korodi Attila.
Poliţia locală va fi întărită în curând şi în domeniul administrativ, iar recrutările pentru compartimentul de protecţia mediului, de control al activităţii comerciale şi de disciplină în construcţii vor urma într-o etapă ulterioară. Potenţialii poliţişti locali sunt evaluaţi mai întâi în ceea ce priveşte abilităţile lor de logică şi raţionament, apoi în aria aptitudinilor fizice. Acestea vor fi urmate de un examen scris şi de un interviu, iar cei care absolvă etapele de concurs, vor participa la trei luni de pregătire de bază.
Informaţii privind concursurile pot fi găsite aici.
Citește și:
- 23:01 - Călin Georgescu l‑a dat de gol pe fugarul Ghiță: „M‑am întâlnit cu el și cu alții pentru că știam că va transmite serviciilor”
- 22:48 - Televiziunea fugarului Ghiță lansează un atac la adresa lui Călin Georgescu, înainte ca acesta să vină la „Culisele Statului Paralel”, cu Anca Alexandrescu
- 22:42 - Emisiune de colecție Culisele Statului Paralel. Călin Georgescu: „Pe mine mă puteți elimina, chiar și fizic, dar se vor naște milioane de lideri”
- 20:17 - Cristian Rizea, acuzații la adresa unui controversat om de afaceri din Constanța, după un incident petrecut la Monte Carlo
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News











