Curtea Constituțională rusă a declarat legale tratatele de anexare de teritorii ucrainene
Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus) va ratifica luni „tratatele internaționale de anexare” semnate cu regiunile ucrainene Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie, a anunțat duminică președintele instituției, Viaceslav Volodin.
Marți, Consiliul Federației (Senatul rus) va ratifica „tratatele”, după care președintele Vladimir Putin va promulga legea federală pe această temă.
Curtea Constituțională rusă a declarat legale tratatele de anexare de teritorii ucrainene, semnate vineri la Kremlin de președintele Vladimir Putin și de liderii separatiști ai regiunilor ucrainene ocupate - Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie.
Curtea Constituțională „recunoaște că tratatul internațional semnat între Rusia” și Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie „este în consonanță cu Constituția Federației Ruse”, se menționează în fiecare dintre cele patru avize legale publicate de tribunal pe pagina sa web, potrivit Agerpres.
Rusia a anexat teritoriile ucrainene pe care le-a ocupat și în care au fost organizate referendumuri. Decretele au fost semnate de Vladimir Putin.
„Este dreptul bazat pe unitatea poporului, care a protejat Rusia. Strămoșii noștri care au luptat în războaie, oameni care nu au fost de acord în 2014, care și-au dat viața pentru drepturile de a-și păstra credințele, limba.
Oamenii au ales, o alegere definitivă. Aceasta e voința a milioane de oameni. Este dreptul lor la autodeterminare. Legile Rusiei se vor aplica pentru noii cetățeni. După revoluția din Rusia au fost create granițe care nu existau. Cei care au murit în Ucraina sunt eroi, sunt eroii unei Rusii mărețe, așa că vă cer un moment de reculegere”, a spus Vladimir Putin, într-o ceremonie grandioasă, vineri.
Între timp, războiul în Ucraina continuă. Rusia și-a retras trupele din Lyman pentru a evita să fie înconjurată de armata Ucrainei. Ramzan Kadyrov, liderul Ceceniei, susține că Moscova ar trebui să ia în considerare utilizarea unei arme nucleare cu randament redus în Ucraina.