Un caz de pestă porcină africană a fost confirmat la un porc dintr-o gospodărie din județul Harghita

Un caz de pestă porcină africană a fost confirmat la un porc dintr-o gospodărie din județul Harghita
13 purcei din gospodăria în care s-a depistat cazul de pestă porcină africană au fost eutanasiaţi
Un caz de pestă porcină africană a fost confirmat la un porc dintr-o gospodărie din localitatea Bârzava, din comuna Frumoasa, judeţul Harghita, autorităţile sanitar-veterinare luând toate măsurile care se impun în astfel de situaţii.
Şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Harghita, dr. Lado Zsolt, a declarat, pentru AGERPRES, că este vorba de o scroafă care a murit, iar proprietarul a anunţat medicul veterinar, probele trimise la laboratorul de specialitate din Braşov confirmând prezenţa virusului pestei porcine africane.
"A murit o scroafă, probele au fost trimise la laboratorul de la Braşov, unde s-a confirmat pesta porcină africană. Am luat toate măsurile, colegii sunt la faţa locului, e o gospodărie, presupunem că infecţia e din mediul silvatic, este la Bârzava", a precizat dr. Lado Zsolt.
Acesta a subliniat că au fost delimitate zonele de protecţie şi supraveghere pe o rază de trei, respectiv zece kilometri, iar medicii veterinari sunt la faţa locului şi verifică gospodăriile din perimetrele respective pentru a vedea dacă există sau nu şi alţi porci bolnavi.
Totodată, 13 purcei şi grăsuni din gospodăria în care s-a depistat cazul de pestă porcină africană au fost eutanasiaţi.
"Din fericire e o localitate care e un pic mai izolată, fără circulaţie intensă şi riscul de difuzare a bolii e mai redus. (...) Se iau în continuare aceleaşi măsuri, lucrăm bine cu Inspectoratul de poliţie, se verifică circulaţia animalelor, încercăm şi cred că putem să facem faţă acestor situaţii. Să sperăm că, aşa cum am stopat şi celelalte cazuri pozitive de pestă porcină africană, în urma măsurilor luate, să stopăm difuzarea bolii", a arătat şeful DSVSA Harghita.
Dr. Lado a mai spus că acesta este singurul focar activ de pestă porcină africană din judeţ, după ce a fost lichidat cel identificat în localitatea Misentea, la finalul lunii noiembrie 2021.
AGERPRES
Citește și:
- 21:33 - Istvan Kovacs arbitrează derby-ul Rapid – Dinamo. CCA trimite o brigadă de nivel Champions League în Giulești
- 21:21 - Ediția anului ”Culisele Statului Paralel"! Călin Georgescu revine în studioul Realitatea PLUS, față în față cu Anca Alexandrescu. Duminică, ora 20:55 - VIDEO
- 20:37 - Declarație incendiară a lui Trump în ziua 14 a războiului cu Iranul: „Este o onoare să ucid lideri iranieni”
- 19:49 - Trenuri electrice noi pe rutele lungi din România. Călătoria București – Timișoara durează aproximativ 12 ore
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News











