Alejandro Toledo a fost găsit vinovat că a primit zeci de milioane de dolari de la Odebrecht, gigant brazilian din domeniul construcțiilor.
Un fost președinte din Peru, Alejandro Toledo, în vârstă de 78 de ani, a fost condamnat luni, 21 octombrie, la 20 de ani și șase luni de închisoare pentru corupție și spălare de bani în scandalul gigantului din domeniul construcțiilor Odebrecht.
Sentința a fost anunțată de tribunalul din Lima în cursul unei audieri în prezența fostului președinte peruan, care a fost în funcție în perioada 2001 - 2006. Alejandro Toledo a fost găsit vinovat că a primit zeci de milioane de dolari de la gigantul brazilian din domeniul construcțiilor.
Alejandro Toledo a susținut că este nevinovat după dezvăluirile făcute în anul 2016 de grupul brazilian justiției americane despre un vast sistem regional de corupție vizând obținerea de contracte publice. Avocatul său, Roberto Su, a declarat că are intenția de a face apel la hotărâre, conform Agerpres.
Fostul președinte peruan, arestat în 2019 în SUA
Fostul președinte peruan a fost arestat în anul 2019 în Statele Unite ale Americii în cadrul acestui scandal și plasat în arest la domiciliu în California, până la extrădarea sa în aprilie 2023 și plasarea sa în arest preventiv la închisoarea Barbadillo din estul capitalei Lima.
Alejandro Toledo este primul condamnat de justiție dintre cei patru foști președinți peruani vizați de o anchetă în contextul acestui scandal. Ceilalți trei sunt Ollanta Humala (2011-2016), Pedro Pablo Kuczynski (2016-2018) și Alan Garcia (2006-2011), care s-au sinucis în 2019, când era pe punctul de a fi arestat în legătură cu acest caz.
Odebrecht a fost cea mai citată companie în vasta anchetă anticorupție Lava Jato care a trimis după gratii zeci de lideri politici și șefi de companii din America Latină.
Potrivit Departamentului american de Justiție, Odebrecht a distribuit timp de mai bine de un deceniu 788 de milioane de dolari în aproximativ zece țări din America Latină și două în Africa.