Vremea se răcește tot mai tare în această săptămână

Vremea se răcește tot mai tare în această săptămână
La altitudini de peste 1.500 de metri apar ninsorile
Vremea se răcește tot mai tare în această săptămână iar la altitudini de peste 1.500 de metri apar ninsorile.
Meteorologul de seriviciu Meda Andrei a vorbit la Realitatea PLUS despre cum va arăta vremea pe parcursul acestei săptămâni.
"Astăzi, în continuare o vreme deosebit de rece, între 8 grade și 16 grade. În București vor fi cam 13 grade, o temperatura mult mai coborâtă decât în mod normal, ar trebui să avem cam 20 de grade. În toată țară temperaturile sunt sub media perioadei.Pe parcursul zilei ploile apar în toate regiunile, cu precădere în sud. Important e că în sud-vest vor fi ploi însemnate cantitativ și vântul se va intensifica în Dobrogea, cu peste 55-60 km pe oră.De mâine nu scăpăm de ploi, dar acestea vor fi prezente în special în partea de sud, cu temperaturi în jurul celor care s-au înregistrat și până acum, între 8 și 16 grade.Prin urmare, cel puțin până spre sfârșitul săptămânii, o vreme asemănătoare cu ceea ce am avut până acum, poate cu mai multe ploi.Am tot avut zilele astea ninsori, vom mai avea, dar probabilitatea mare e la altitudini de peste 1500 de metri", a explicat meteorologul.
Sursa: Realitatea de Bucuresti
Citește și:
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News











