Drulă, de mână cu Nicușor Dan în campania pentru Primărie

Drulă, de mână cu Nicușor Dan în campania pentru Primărie
Cum se cațără pe imaginea președintelui pentru a pune mâna pe Capitală
Cătălin Drulă se cațără cu toate forțele pe imaginea lui Nicușor, în speranța că prinde locul de la Primărie! Nici nu a început campania, că deja candidatul reziștilor încearcă să se erijeze în moștenitorul de drept al președintelui în fruntea Capitalei.
Încă dinainte de a-și fi anunțat candidatura la Primăria Capitalei, Drulă s-a afișat într-o poză cu președintele Nicușor Dan, în biroul său de la Cotroceni, în încercarea de a crea cumva impresia că este moștenitorul lui Nicușor Dan.
Momentul în care Cătălin Drulă și-a definitivat intrarea în cursa pentru Primăria Capitalei este congresul USR, unde a fost validată candidatura sa și unde a participat și președintele Nicușor Dan.
Imaginile cu președintele au fost făcute de pe scena congresului, după ce Drulă a venit cu mai multe atacuri la partenerii de coaliție, o coaliție girată de președintele Nicușor Dan.
Campania lui Cătălin Drulă, după anunțarea candidaturii, este plină de imagini cu Nicușor Dan, însă fără fotografia cu candidatul în sine la Primărie, Cătălin Drulă. Cei din USR încearcă să creeze impresia că Nicușor Dan este candidatul real pentru Primăria Capitalei, chiar dacă acum stă în fotoliul de la Cotroceni.
În ceea ce privește pliantele de campanie împărțite de cei de la USR, se poate vedea din nou aceeași imagine de la Palatul Cotroceni, cea alături de Nicușor Dan. Pe acest pliant, numele lui Nicușor Dan apare de mai multe ori decât numele lui Cătălin Drulă – numele președintelui apare de patru ori, în timp ce numele candidatului la Primărie apare de trei ori.
O paralelă între campania lui Nicușor Dan pentru prezidențiale și campania lui Drulă pentru Primărie o reprezintă celebra campanie cu pizza pe care cei doi au adoptat-o.
Citește și:
- 13:13 - 40 de proiecte de acte normative pe agenda Guvernului; miniștrii PSD urmează să-și depună demisia | VIDEO
- 12:54 - Cutremur în PNL Sălaj: Dinu Iancu-Sălăjanu se autosuspendă din funcție după ce a intrat în vizorul DNA
- 12:52 - ANAF a intrat pe fir în cazul fostului șef ITM București, după ce a fost surprins la volanul unui Lamborghini de 300.000 euro
- 12:30 - Miniștrii PSD își vor depune demisiile la ora 14. Social-democrații ies oficial din guvernul condus de Ilie Bolojan
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News













