Trump amenință cu distrugerea zăcământului iranian South Pars dacă Iranul atacă din nou instalațiile de GNL din Qatar

Trump amenință cu distrugerea zăcământului iranian South Pars dacă Iranul atacă din nou instalațiile de GNL din Qatar
Președintele american Donald Trump a avertizat miercuri că Statele Unite vor distruge masivul zăcământ de gaze iranian South Pars dacă Iranul atacă din nou infrastructura energetică a Qatarului.
Trump a confirmat pe platforma sa Truth Social că Israelul a atacat zăcământul South Pars, însă a subliniat că Washingtonul „nu știa nimic” despre operațiune, atac ce a declanșat represalii iraniene asupra instalației qatareze de la Ras Laffan, relatează AFP.
„Israelul nu va lansa alte atacuri asupra acestui zăcământ extrem de important și prețios South Pars, cu excepția cazului în care Iranul decide imprudent să atace o țară complet nevinovată, și anume Qatarul. În acest caz, Statele Unite ale Americii, cu sau fără ajutorul sau consimțământul Israelului, vor distruge masiv întregul zăcământ de gaze South Pars cu o forță și o putere pe care Iranul nu le-a mai văzut sau cunoscut niciodată”, a scris Donald Trump.
Noi atacuri iraniene asupra instalațiilor de GNL din Qatar
Joi, Qatarul a raportat un nou atac cu rachete balistice lansate din Iran, care au lovit orașul industrial Ras Laffan și au provocat daune suplimentare la principala instalație de producție de gaz natural lichefiat (GNL). Ministerul Apărării din Qatar a confirmat pe platforma X că rachetele au vizat zona industrială, iar televiziunea de stat iraniană a transmis pe Telegram că „Rafinăria Ras Laffan din Qatar a fost lovită din nou de o rachetă, arde”.
QatarEnergy, compania energetică de stat, a raportat noi incendii și „daune considerabile” produse în zori. Potrivit Ministerului de Interne qatarez, două dintre cele trei incendii au fost stinse de forțele de apărare civilă. Nu au fost raportate victime.
Iranul amenințase anterior că va viza infrastructura energetică din Golf, ca represalii la atacurile aeriene israeliene și americane asupra propriilor instalații.
Citește și:
- 09:55 - Ilie Bolojan ar putea să accepte amendamentele PSD, la intervenția lui Nicușor Dan. Ministrul Finanțelor, chemat de urgență la cabinetul premierului – SURSE
- 08:16 - Arabia Saudită avertizează că își rezervă dreptul de a riposta militar împotriva Iranului
- 08:10 - Preşedintele Nicuşor Dan, vizită la Bruxelles. Se întâlneşte cu secretarul general al NATO şi participă la reuniunea Consiliului European
- 08:07 - BLOCAJ total pe buget: liderii Coaliției, din nou în ședință de urgență. De la ce a pronit scandalul
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News










