Sport· 3 min citire

FK Csikszereda a pierdut la Petrolul Ploieşti

FK Csikszereda a pierdut la Petrolul Ploieşti

FK Csikszereda a pierdut la Petrolul Ploieşti

Realitatea de Harghita
Scris de Realitatea de Harghita Publicat: 6 nov. 2019, 17:27

Ciucanii au pierdut la limită, cu scorul de 1-0

Petrolul s-a impus la limită, cu 1-0, în meciul restant din etapa a 5-a cu FK Csikszereda, pe teren propriu, şi cu cele trei puncte câştigate a urcat pe locul 3 în Liga 2. Jocul cu ciucanii a fost unul de mare luptă, cu ocazii mai mari pentru adversari, dar cu gol anulat eronat şi reuşită norocoasă pentru ploieşteni. Tot în minutele de final, Csonka a fost eliminat pentru fault în postura de ultim apărător.

După un început cu Petrolul presând încă din primele minute, marea ocazie a venit însă la poarta lui Avram. După o acţiune personală a lui Pinter în flancul stâng şi o centrare în faţa careului mic, Kalman a ratat intervenţia şi golul. Apoi Avram a bâlbâit în faţă o minge şutată din lovitură liberă de Kalman (8), în timp ce Cioinac (9) a trimis cu capul pe lângă, după o centrare din corner.

Iar ploieştenii au părut că n-au învăţat nimic din meciul cu UTA, deoarece au greşit din nou şi i-au lăsat pe ciucani să plece periculos pe contraatac. Pinter (13) a tras cu pâmântul din faţa careului, iar Avram a reţinut cu mari emoţii. Younes (14) şi Bărboianu (41) l-au pus şi ei la încercare pe Gyenge, dar portarul Csikszeredei a fost mult mai sigur decât omologul său. Repriza se putea termina însă cu un penalty acordat la un henţ al lui Palmeş, după un şut al lui Munteanu, însă arbitrul a lăsat jocul să continue.

Debutul părţii secunde a adus cea mai mare ocazie a meciului. După o pasă pe culoar şi o intervenţie ratată a lui Olaru, nou-intratul Hodgyai nu l-a putut învinge pe Avram din 5 metri, portarul salvând ca la handbal, cu piciorul. Apoi Munteanu (59) a avut o mare şansă de a înscrie cu un şut din 10 metri lateral stânga, după un călcâi al lui Blănaru, dar mingea a şters transversala, deasupra vinclului din dreapta.

La încă o fază venită după un contraatac, Avram a reţinut la prima bară o reluare cu capul din 6 metri a lui Gonzalez (65), pentru ca în dreptul Petrolului să se anuleze un gol perfect valabil. După o pasă a lui Cioinac, Blănaru a scăpat de lângă Csonka şi a marcat cu lob peste portar, însă asistentul Marian Truţă a anulat reuşita pe motiv de offside, deşi atacantul plecase cu jumătate de metri din spatele fundaşului. Presiunea a continuat, iar Laurenţiu Marinescu (82) a marcat cu o lovitură de cap din 7 metri, după ce mingea i-a trecut printre picioare aceluiaşi nefericit Csonka, a cărui uşoară deviere l-a păcălit pe Gyenge.

Ulterior, seara de coşmar a continuare pentru Bonifac Csonka. Fundaşul l-a faultat din postura de ultim apărător pe Blănaru, care a fost servit ideal de Younes şi scăpase singur spre poartă, astfel că a fost eliminat.

Minutele de final au trecut repede, iar Petrolul s-a impus din nou la limită pe teren propriu, 1-0 cu FK Csikszereda, şi a urcat pe locul 3, cu 24 de puncte şi mai are o restanţă. Echipa din Miercurea Ciuc rămâne cu 16 puncte şi se află pe locul 15, ultimul care asigură menţinerea, însă e la egalitate cu Concordia Chiajna, care e pe 16. Tot 16 puncte au şi ”U” Cluj şi Dunărea Călăraşi, scrie liga2.prosport.ro.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News

Mai multe știri din Sport