Sărituri cu schiurile / Daniela Toth, locul 10 la etapa de Cupă Mondială din Slovenia

Sărituri cu schiurile / Daniela Toth, locul 10 la etapa de Cupă Mondială din Slovenia
Daniela Toth ocupă în prezent locul 42 în clasamentul general al Cupei Mondiale
Săritoarea cu schiurile Daniela Toth a obținut o serie de clasări importante în cadrul etapei de Cupă Mondială desfășurate la Ljubno, în Slovenia.
Sportiva originară din Săcele a reușit să evolueze constant de-a lungul celor două zile de concurs.
În prima zi a încheiat competiția pe locul 17, urmând ca apoi să își îmbunătățească performanța și să se claseze pe locul 10, aceasta reprezentând una dintre cele mai bune poziționări din cariera sa la acest nivel de elită.
Aceste rezultate marchează un progres vizibil pentru sportivă în circuitul internațional.
În urma punctelor acumulate în Slovenia, Daniela Toth ocupă în prezent locul 42 în clasamentul general al Cupei Mondiale. Dana Toth se afla în lotul României pentru ediția din acest an a Jocurilor Olimpice, ce va avea loc în perioada 6-22 februarie, la Milano - Cortina.
Citește și:
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 10:45 - Rică Răducanu, devastat de durere: ”S-a dus Mircică al meu. Să le povestiţi, tată, la toţi cine a fost Mircea Lucescu”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News










