Turist din Mureș, bătut și călcat cu ATV-ul de un angajat al pârtiei de schi din Toplița

Turist din Mureș, bătut și călcat cu ATV-ul de un angajat al pârtiei de schi din Toplița
Victima a refuzat să fie transportată la spital, însă a acuzat că în urma loviturilor pe care le-ar fi primit de la cei doi bărbați în vârstă de 43 și 50 de ani i-a fost ciobit un dinte.
Un turist în vârstă de 21 de ani din județul Mureș, venit la schi pe o pârtie din județul Harghita, a fost lovit cu pumnii și picioarele de unul dintre membrii personalului de serviciu, și călcat cu ATV-ul.
Potrivit IPJ Harghita, incidentul s-a petrecut vineri, în jurul orei 14:11, iar cei doi ar fi avut o neînțelegere în privința urcării cu instalația teleschi a pârtiei.
„Poliţia Municipiului Topliţa a fost sesizată telefonic, prin intermediul S.N.U.A.U. 112, cu privire la o agresiune fizică petrecută la baza unei pârtii din localitate. (…) Un turist de 21 de ani, din județul Mureș, aflat la schi pe pârtia respectivă, în urma unor neînțelegeri privind urcarea cu teleschiul, ar fi fost lovit cu pumnii și picioarele de către unul dintre membrii personalului de serviciu. În urma acestui eveniment, se pare că angajatul respectiv a luat legătura cu alți colegi, care s-au prezentat la baza pârtiei cu un vehicul de tip ATV șenilat, pentru a lămuri situația, iar la plecarea de la locul incidentului, ATV-ul, la bordul căruia se aflau două persoane, ar fi trecut cu șenila stânga față peste picioarele tânărului de 21 de ani, din municipiul Târgu Mureș”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip.
Victima a refuzat să fie transportată la spital, însă a acuzat că în urma loviturilor pe care le-ar fi primit de la cei doi bărbați în vârstă de 43 și 50 de ani i-a fost ciobit un dinte.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, și fac cercetări pentru a stabili toate cauzele și împrejurările producerii evenimentului.
Foto: arhivă
Citește și:
- 21:14 - „Trump vrea retragerea din NATO, dar legea îi stă în cale: reacții dure din partea Congresului și aliaților
- 18:39 - Acciza la motorină ar putea fi redusă până la 15%: decizia finală, așteptată până vineri
- 17:56 - Rețea de șoferi de TIR, destructurată în Italia: mii de litri de carburant furați și vânduți la negru
- 17:30 - Cum își menține Viktor Orbán avantajul electoral: mecanismele puterii în Ungaria
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News











