Un bărbat de 54 ani, din comuna Mărtiniş, a murit azi după ce a căzut din căruţa cu lemne în care se afla, iar aceasta a trecut peste el, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip.
Potrivit sursei citate, bărbatul se întorcea din pădure, unde fusese după lemne şi se afla în căruţă, iar pe o stradă a satului Ghipeş, comuna Mărtiniş, a căzut din atelaj, iar acesta a trecut peste el şi i-a provocat leziuni în urma cărora a decedat.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.