La data de 19.04.2019, Postul de Poliție Sânmartin a fost sesizat despre faptul că, în jurul orei 18:30, o localnică de 52 de ani, în urma unei discuții în contradictoriu cu fiul său în vârstă de 32 de ani, a fost amenințată de acesta, care a aruncat asupra ei cu un ghiveci cu flori, a distrus un geam și mai multe farfurii și pahare.

La fața locului, polițiștii au constatat că persoana vătămată se afla într-o stare de temere, ba chiar panică, astfel încât pentru a elimina riscul iminent asupra vieții și integrității acesteia, față de fiul agresiv a fost emis un ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de 5 zile, prin care s-a dispus ca acesta să părăsească locuința și să păstreze o distanță de 50 de metri față de victimă, aceasta fiind reintegrată în locuință.

În cauză sunt continuate cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, pentru care va fi propusă soluție legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc.

Articolul precedentAmenzi de 97.000 de lei şi un sfert de tonă de carne confiscată de poliţiştii din Harghita
Articolul următorCetăţean maghiar accidentat pe munte, la Mădăraş, în Harghita