O patrulă intercomunală din cadrul Posturilor de Poliţie Sândominic și Tomești, a procedat la oprirea unei căruţe, încărcată cu buşteni, care se deplasa pe Drumul Naţional European 578, pe raza comunei Tomești.

Conducătorul atelajului, identificat ca fiind un bărbat de 20 de ani, din localitate, nu a putut prezenta documente de provenienţă pentru încărcătura transportată, motiv pentru care a fost sancţionat contravențional, cu amendă de 5.000 de lei, iar cantitatea de peste 1 mc de material lemnos transportată, a fost ridicată în vederea confiscării.

Articolul precedentFOTO Paramedicii SMURD din Harghita în pregătire
Articolul următorAcţiuni în instanţă ale sindicatului Sanitas Harghita, pentru acordarea de sporuri salariale