Ieri, jandarmii harghiteni au asistat la un ceremonial mai aparte: unui coleg de-al lor pleacă într-o misiune internațională, iar înainte de plecare i-au fost oferite, în dar, însemne tricolore. Acestea i-au fost oferite domnului colonel Cîmpanu Ionuț- Gabriel de către doamnele și domnișoarele ce compun grupul „Șezătoare la Miercurea Ciuc”, cu scopul de a le oferi mai departe camarazilor pe care îi va întâlni în misiunea NATO RSM Afganistan – misiuni de consiliere în beneficiul Colegiului de Stat Major al Poliției Naționale Afgane.

Acțiunea este o continuare a celor făcute de către membrele Șezătoarei din Miercurea Ciuc de a oferi tuturor militarilor ce urmează să plece în misiune în teatrele de operații din străinătate, mici simboluri naționale. A fost rândul unui jandarm să primească aceste simboluri care, puse la piept, le vor alina, speră ele, dorul de casă.

Cu mare drag iau cu mine aceste simboluri care reprezintă, într-adevăr, nu doar cele trei culori de pe steagul nostru, ci înseamnă mult mai mult, înseamnă, de fapt, ce e acasă, înseamnă ce simţi pentru cei de acasă. Iei cu tine dorul, iei cu tine bucuriile, iei cu tine amintirile şi speranţa de a te întoarce bine, sănătos lângă familie, prieteni, colegi, lângă cei dragi”, a spus colonelul Cîmpanu Ionuţ-Gabriel.

Colonelul Iamandi Dan a mărturisit, că pe deoparte este mândru de plecarea colegului nostru, pentru că va reprezenta acolo departe România, iar pe altă parte este trist, având în vedere că pentru o perioadă nu se va mai putea baza pe experiența colegului nostru în domeniul logistic.

Începând cu anul 2009, jandarmii harghiteni au participat la 9 misiuni internaționale, începând cu Misiunea de menținere a păcii- UE Kosovo și continuând cu Misiunea de Pregătire a Nato în Afghanistan-NTMA și NATO Resolute Suport. De-a lungul timpului au fost detașați în teatre 7 ofițeri și 15 subofițeri, ce au reprezentat cu onoare și mândrie haina jandarmilor români,toți fiind recompensați pentru modul exemplar în care și-au desfășurat activitatea cu medalii și avansări în grad.

Colonel Cîmpanu Ionuț- Gabriel s-a născut pe 31 ianuarie 1976, în municipiul Bacău, județul Bacău. Și-a început cariera de militar încă din anul 1990, când a fost admis la Liceul Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza. A urmat apoi cursurile Academiei Trupelor de Uscat „Nicolae Bălcescu” din municipiul Sibiu, fiind licențiat în „Știință militară”, iar după absolvirea acesteia a urmat mai multe cursuri de specializare, inclusiv cursuri ce aveau să-l pregătească pentru misiuni internaționale. Astfel, ofițerul a participat până acum la două misiuni internaționale, respectiv Misiunea de menținere a păcii- ALTHEA Bosnia și Herțegovina și EULEX Kosovo. Și-a început serviciul în cadrul Brigăzii 61 „General Virgil Bădulescu” Vânători de Munte, iar după aceea a trecut prin cadrul unor servicii de specialitate din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și Ministerului Afacerilor Interne, începând cu 01 iulie 2016 este colegul nostru, ocupând funcția de adjunct al inspectorului șef.

Articolul precedentIncendiu de mirişte la Borsec. Un bărbat primeşte îngrijiri medicale după ce a inhalat fum
Articolul următorSe iau măsuri pentru a preveni atacurile urşilor