Anunț important despre vaccinarea anti-Covid a copiilor din grupa de vârstă 5-11 ani. Aceasta a intrat, practic, în linie dreaptă, potrivit declarației făcute, astăzi, de coordonatorul Campaniei Naţionale de Vaccinare Anti-Covid (CNCAV), Valeriu Gheorghiță, care susține că platforma de programare a fost optimizată pentru vaccinarea copiilor din această grupă de vârstă, iar aceştia pot fi deja programați. 

 

“În privinţa pregătirii etapei de vaccinare adresată copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani, pot să vă spun că platformă de programare a fost deja optimizată, Registrul Eectronic Naţional de Vaccinare, de asemenea, este optimizat. Noi am elaborat procedurile de lucru şi instrucţiunile pentru că avem deja prospectul în limba română tradus şi disponibil pe site-ul Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA).

Am făcut şi o centralizare a cabinetelor de vaccinare unde vor putea să se vaccineze copiii cu vârsta cuprinsă între 5 – 11 ani şi anume, vorbim de 214 cabinete de vaccinare în centre organizate în unităţi sanitare sau în afara unităţilor sanitare, la care se adaugă posibilitatea de vaccinare în cabinetele de medicină de familie”, a declarat Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă.

El a reamintit că este nevoie de acordul părinţilor pentru vaccinarea copiilor: “Readuc aminte că este obligatoriu acordarea consimţământului informat de părinţi, respectiv de tutore legal, iar modalitatea de prezentare se va face fie cu programare în platformă, fie direct la centrul de vaccinare. Demararea procesului va începe atunci când vom avea doze disponibile”.

Articolul precedentCulisele Statului Paralel: Cine a inițiat proiectul de lege privind INTERCEPTAREA mesaje pe rețelele și aplicații
Articolul următorTrafic îngreunat – Ceață în 24 de județe – Cod galben emis de ANM