Sport Club Miercurea Ciuc este cu un picior în finala Erste Liga, după ce a reuşit să căştige al 5-lea meci din semifinală. Ciucanii s-au impus cu 3-2 în deplasararea de la Ujpest şi mai au nevoie de o singură victorie pentru a accede în ultimul act al competiţiei. 

Meciul s-a decis înca din prima repriză, când s-au înscris toate cele 5 goluri.

Primii au reuşit să înscrie jucătorii lui UTE după numai 20 de secunde de joc prin Nemes. Ciucanii au egalat prin Krasnoslobodtsev în minutul 4, când se aflau în inferioritate, însă s-au văzut din nou conduşi în minutul 8 după ce Stefishen e reuşit să înscrie în superioritate.

Prima repriză a continuat în aceeaşi manieră spectaculoasă, însă de data aceasta Sport Club a reuşit să înscrie de două ori la rând şi să întoarcă scorul. Marcator a fost Papp de două ori, ambele reuşite în superioritate, în minutele 12 şi 14.

Celelalte două reprize s-au încheiat cu scorul de 0-0, astfel că scorul final a fost 3-2 pentru ciucani.

Tot 3-2 pentru ciucani este scorul şi la general, la meciuri directe. Asta după ce UTE a condus cu 2-0.

Următorul meci se va disputa mâine de la ora 18.30 pe gheaţa din Miercurea Ciuc. Pentru a juca finala Erste Liga, ciucanii mai au nevoie de o victorie în următoarele două meciuri.

 

Articolul precedentConsiliul Județean Harghita, partener regional al Comisiei Europene în domeniul agriculturii
Articolul următorTot mai mulţi şoferi beţi pe drumurile din Harghita