Sport Club Miercurea Ciuc a trecut în semifinalele Erste Liga la maghiarii de la Újpest şi s-a calificat în finala competiţiei după 6 ani în care nu au mai reuşitt această performanţă. Scorul final a dost de 4-2 la general. Ultimul meci, cel de-al şaselea ciucanii l-au câştigat cu scorul de 5-4 (1-2, 2-1, 1-1, 0-0, 1-0) prin golul de aur marcat în prelungiri de Tihamer Becze. Finala competiţiei o vor disputa în compania celor de la Ferencvaros.

Cu tribunele patinoarului Vákár Lajos arhipline, ciucanii au reuşit să facă o partidă mare şi să realizeze una dintre cele mai mari surprize ale sezonului în Erste Liga.

Ujpest a început mai bine meciul, şi după doar 3 minute, Andrej Hebar a reuşit să fructifice o superioritate şi i-a adus pe unguri în avantaj. Hugo Gecse a egalat pentru ciucani în minutul 10, dar ungurii au înscris din nou prin Anze Ropret cu 5 secunde înainte de finalul primei reprize, tot în superioritate.

Repriza a 2-a a început tot cu maghiarii la conducere. Astfel, Ujpest a reuşit să facă 3-1, tot în superioritate, prin Peter Huba în minutul 23. De aici aînceput revenirea ciucanilor, care până la a doua pauză au reuşit să egaleze la 3 prin golurile marcate de Vadim Krasnoslobodtsev în minutul 31 şi Radim Valchar cu o secundă înainte de fluierulv final pentru cea de-a doua repriză.

În repriza a 3-a, în minutul 46, pentru prima oară a condus Sport Club. Golul de 4-3 a fost marcat de Andrey Taratukhin în superioritate. cu toate acestea, avandajul a durat doar 21 de secunde. Ferenc Kocsis a făcut 4-4, şi astfel s-a ajuns la prelungiri.

În ptima repriză de prelungiri nu s-a înscris, iar în a 2-a, Tihamer Becze a reuşit să aducă victoria pentru Sport Club miercurea Ciuc, prin golul de aur marcat în minutul 84.

Ciucanii vor juca finala în compania celor de la Ferencvaros. Meciul de va diputa după sistemul „cel mai bun din 7 meciuri, primul a 4”. Primele 4 meciuri se vor juca astfel:

26.03. 19:30 Ferencvaros Csikszereda
27.03. 19:30 Ferencvaros Csikszereda
30.03. 18:30 Csikszereda Ferencvaros
31.03. 18:30 Csikszereda Ferencvaros

 

 

Articolul precedentDerby harghitean în ultima etapă a sezonului regulat în Campionatul Naţional de Futsal
Articolul următorConcurs de desen pentru copii, organizat cu ocazia zilei Poliţiei Române