Ministrul de Interne Lucian Bode a tras un semnal de alarmă în videoconferința de astăzi cu prefecții, privind perioada dificilă pe care o avem de traversat atât din punct de vedere al aglomerărilor generate în vămi de întoarcea românilor acasă și schimbarea regulilor de acces în țară ca urmare a contextului epidemiologic extrem de delicat generat de pandemia de coronavirus.

„Estimăm că numărul celor carantinaţi la nivel naţional va depăşi 115.000 de persoane, ceea ce înseamnă un volum mare de muncă pentru structurile noastre”, a afirmat Bode. Drept urmare, ministrul a „sunat” mobilizarea generală.

„Am convocat această ședința de lucru astăzi, în această formulă, pentru a analiza împreună măsurile ce se impun în contextul sărbătorile ce bat la ușa. Urmează o perioadă extrem  de solicitantă (…) cu toate consecințele care decurg de aici. (…) Volumul de muncă este imens, raportările privind media zilnică a persoanelor carantinate venite din afara ţării este de aproximativ 14% din totalul celor care au intrat în ţară în ultimele şapte zile. Să nu uităm că la acestea se adaugă persoanele deja carantinate la nivel national, cee ace ridică numărul total, doar în momentul de faţă, la peste 100.000 de persoane care intră în aria de verificare a MAI”, a afirmat ministrul de Interne.

Bode a arătat că, în ultimele zile, s-a observat o descreştere a ratei de carantinare pentru persoanele care intră în ţară, mediile zilnice încadrându-se undeva între 11% şi 18% ceea ce – spune ministrul – „nu e puţin deloc”. 

În acest context, ministrul a solicitat structurilor din Ministerul de Interne să se organizez astfel încât activitatea de control, pe persoanele carantinate, să fie îmbunătăţită.

”Vă solicit să vă organizaţi exemplar. (..) Cer mai multă mobilizare în verificarea persoanelor carantinate. Acolo unde constataţi abateri de la lege, vă solicit să luaţi cu mai mare fermitate măsuri, pentru că prin acţiunile voastre protejaţi sănătatea publică şi contribuiţi la reducerea presiunii pe sistemul sanitar”, a transmis Lucian Bode.

Ministrul a ţinut să precizeze că întreaga coordoonare la nivel local ține de prefecţi şi a spus că trebuie ca zilnic să existe activităţi de verificare a persoanelor pentru care s-a impus carantinarea, pentru ca la sfârşitul zilei să existe o situaţie clară la nivel naţional.

Lucian Bode a vorbit și despre pregătirea logistică pentru carantinarea instituţionalizată, în sensul asigurării spaţiilor de cazare, a transportului şi a hranei, precizând că spaţiile trebuie să fie decente în privinţa condiţiilor de locuit.

Articolul precedentAutoritățile se pregătesc de iarnă. Mesajul premierului către prefecți: Este necesar să anticipăm și să găsim soluții din timp
Articolul următorBill Gates avertizează: Este posibil să intrăm în cea mai gravă parte a pandemiei