Ministrul Sănătății: În urma publicării deciziei CCR, cei care sunt infectați cu coronavirus pot fi externați la cerere. Rămâne în vigoare articolul din Codul Penal privind zădărnicirea combaterii bolilor, dar vom pregăti un nou proiect de lege în acest sens.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat, după ședința de la Palatul Victoria convocată de premierul Orban, că este posibilă prelungirea stării de alerta, daca situația epidemiologică o impune.

”Vedem că se păstrează tot mai greu regulile. Populația are tendința de a menține parțial restricțiile. Suntem la trei săptămâni de creștere constantă a numărului de cazuri”, a mai spus Tătaru.

Principalele declarații: 

  • Dacă am recomandat păstrarea unor reguli, vedem că se păstrează tot mai greu. Populația are tendința de a menține parțial restricțiile. Putem gestiona acest număr de cazuri, dar să menținem acele reguli de distanțare.
  • Referitor la deciziile CCR și motivarea de ieri, în care se specifică că necesită o mai mare previzibilitate, menționez că lucrăm la o lege.
  • Izolarea trebuie să continue. Dacă acum 3 săptămâni aveam acea rată de transmitere 0,6, astăzi avem 1,4. 
  • Avem focare care se nasc la nivelul spitalelor, la nivelul instituțiilor sociale. Azi dimineață, m-am întâlnit cu premierul Orban.
  • Medicul curant decide externarea, se poate face externarea la cerere. Recomandarea de externare trebuie să existe. Atâta timp cât vor respecta izolarea la domiciliu, putem spune că pacientul își poate asuma măsura. 
  • Rămâne în vigoare articolul din Codul Penal privind zădărnicirea combaterii bolilor, dar vom pregăti un nou proiect de lege în acest sens.
  • Vor fi organizate operațiuni pe litoral, astfel încât măsurile să protejeze cetățeanul. Vor fi patrule mixte.
  • Există riscul suspendării activității pentru terasele care nu respectă regulile.
  • Dacă evoluția ne permite, vom redeschide restaurantele. Continuăm discuțiile, dar contează evoluția epidemică.
  • Dacă se impune, prelungim starea de alertă.
  • În acest moment nu avem pericolul revenirii la starea de urgență. Vedem după 15 iulie dacă trebuie să prelungim starea de alertă.
  • CCR cere claritate, vom clarifica într-un proiect legislativ

Sursa: BIZIDAY

Articolul precedentVIDEO/FOTO | Accident grav produs pe autostrada A3! Două persoane au murit
Articolul următorAvertizare meteo COD PORTOCALIU de vreme severă!