Premierul Ungariei, Viktor Orban, se numără printre cei 1.000 de invitaţi ai Universităţii de Vară „Tusvanyos”, ajunsă la a 30-a ediţie, care se va desfăşura între 23 şi 28 iulie, la Băile Tuşnad.

Popa Ilona, organizator principal al Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad, a declarat că aproximativ 1.000 de invitaţi vor susţine prelegeri, pe diferite teme, în cele 27 de corturi organizate împreună cu partenerii evenimentului, în campingul din Băile Tuşnad.

Preşedintele executiv al Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT), Sándor Krisztina, coordonatorul programelor politice, a anunţat că, la fel ca în anii precedenţi, în cursul zilei de sâmbătă va susţine o prelegere şi premierul Ungariei, Viktor Orban, alături de Tokes Laszlo, preşedintele CNMT, discuţia fiind moderată de Nemeth Zsolt, preşedintele Comisiei de politică externă a Parlamentului Ungariei, membru fondator al Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad.

Potrivit organizatorilor, în cele 30 de ediţii ale evenimentului, Viktor Orban a lipsit o singură dată, respectiv în anul în care a semnat aderarea Ungariei la NATO.

Sándor Krisztina a mai anunţat că tema ediţiei din acest an este „Una-i tabăra!”, care face referire la faptul că toţi participanţii din trecut ai Universităţii de Vară de la Bálványos, respectiv Băile Tuşnad, „au format şi formează în continuare o comunitate unitară şi cu aceeaşi viziune asupra Ardealului, asupra Ţinutului Secuiesc, şi în general au şi viziuni similare sau identice cu referire la Europa Centrală şi de Est”.

Aceasta a adăugat că motto-ul „este în sincron” cu decizia Parlamentului Ungariei, luată recent, „care se referă la faptul că anul 2020 va fi anul centenar al convieţuirii tuturor comunităţilor maghiare din Bazinul Carpatic”.

Este un gest simbolic de fapt, după 100 de ani de la Trianon ,care se vor împlini anul viitor. ‘Una-i tabăra!’ se referă în această privinţă şi la faptul că noi, toate acele comunităţi maghiare care trăim în afara graniţei Ungariei, într-un fel sau altul trăim sorţi similare sau trăim situaţii similare şi datorită Guvernului Ungar sunt tot mai multe programe în afara graniţei Ungariei care vor să întărească viaţa maghiarilor din Transilvania, din Serbia, din Slovacia, din Ucraina etc”, a explicat Sándor Krisztina.

Aceasta a precizat că la ediţia din acest an vor fi abordate subiecte importante, cum ar fi analiza alegerilor europarlamentare şi a viitorului Europei Centrale şi de Est sau rolul familiei în Europa, dar vor fi discutate şi probleme ale comunităţii maghiare din România, „care nu sunt rezolvate nici astăzi”, făcând referire la înfiinţarea liniei maghiare la Universitatea de Medicină şi Farmacie de la Târgu Mureş, la „procesul de renaţionalizare a acelor imobile şi proprietăţi private care au fost confiscate” sau la situaţia de la Valea Uzului.

Universitatea de Vară şi Tabăra Studenţească de la Băile Tuşnad este cunoscută sub denumirea de „Tusványos”, fiind vorba de abrevierea numelor contopite ale celor două localităţi în care s-a desfăşurat până acum manifestarea – iniţial la Bálványos, după care a fost mutată la Băile Tuşnad, scrie Agerpres.

Articolul precedentDN 13C, la Şimoneşti, blocat de un accident
Articolul următorParlamentarii UDMR, împotriva preluării de către MApN a Cimitirului de la Valea Uzului