În acest sfârșit de săptămână, au fost primite 7 apeluri, prin intermediul SNUAU 112, prin care erau anunțate prezența unor urși în localitățile Izvoru Mureșului, Șoimeni,Păuleni Ciuc,Băile Homorod, Bențid și Fitod. 

    Din totalul de 7 apeluri, în 3 cazuri a fost nevoie de intervenția jandarmilor pentru îndepărtarea urșilor din zonele locuite. În luna august, până la ora actuală au fost înregistrate la nivelul dispeceratului Inspectoratului de Jandarmi Harghita un număr de 33 de apeluri.
    Vineri, 28 august, au fost primite 2 apeluri care semnalau prezența urșilor în localitățile Izvoru Mureșului și Șoimeni.
    Primul apel primit prin intermediul SNUAU 112, la ora 20:48, ne anunța prezența unui urs lângă o casă din Izvoru Mureșului. A fost trimis imediat în zonă un echipaj de ordine publică format din jandarm și polițist, care însă nu a găsit ursul acolo unde a fost semnalat.
    La ora 22:24 a fost primit cel de-al doilea apel, un bărbat ne anunța despre prezența unui urs în localitatea Șoimeni(comuna Păuleni Ciuc). La sosirea echipajului de jandarmi, ursul nu mai era prezent în localitate.
    Sâmbătă, 29 august, au fost primite tot 2 apeluri care semnalau prezența urșilor în localitățile Băile Homorod și Păuleni Ciuc.
    La ora 19:44  a fost primit primul apel, care semnala prezența unui urs în curtea unei case din Băile Homorod. La fața locului a fost trimis un echipaj de jandarmi, dar din spusele apelantului ursul a plecat singur în pădurea din apropiere.
    La ora 23:23, un domn ne semnala prezența unui urs în curtea unei case din Păuleni Ciuc. Echipajul de jandarmerie care a ajuns în scurt timp la fața locului, a trecut la îndepărtarea ursului în afara localității. Pe timpul derulării procedurii de îndepărtare a ursului în pădure, la nivelul dispeceratului Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita a fost primit primul apel pentru ziua de duminică, 30 august, care semnala prezența aceluiași urs, în aceeași localitate. 
Astfel a fost înregistrat primul apel din cele 3 primite duminică.
    La ora 02:46 a fost primit cel de-al doilea apel, un bărbat ne anunța despre prezența unui urs în localitatea Fitod, echipajul de jandarmi ce s-a deplasat imediat la fața locului, procedând la îndepărtarea acestuia în pădure.
    Ultimul apel, primit în acest week-end, a fost primit la ora 03:40, prin el fiindu-ne semnalată prezența unui urs în localitatea Bențid ( comuna Șimonești). La sosirea echipajului de jandarmi în zonă, ursul nu mai era prezent în localitate.
    Le reamintim oamenilor că este recomandat ca, de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situaţii, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere şi să nu se apropie de urşi pentru a-i filma sau fotografia.
    În toate cazurile confirmate au fost înștiințate autoritățile cu atribuții în acest domeniu, cu care colaborăm.

Articolul precedentÎncepe Tușnad Gastro Blues Fest
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 56. Circ cu RCA