Un bărbat care a tâlhărit doi bătrâni din Cristuru Secuiesc a fost prins după un efort conjugat al poliţiştilor din judeţele Harghita, Mureş, Covasna şi Braşov.

Cel în cauză a fost prins în municipiul Braşov, iar după administrarea probatoriului şi efectuarea a 5 percheziţii domiciliare în judeţele Mureş, Covasna şi Harghita, acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Pe parcursul ultimelor 3 săptămâni, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita au fost desfăşurate activităţi de cercetare şi investigaţie, de o mare amploare, în vederea identificării şi tragerii la răspundere a celui care este bănuit că a tâlhărit cei doi vârstnici din oraşul Cristuru Secuiesc.

Bărbatul de 34 de ani, din comuna Şimoneşti, a fost prins pe raza municipiului Braşov, iar la data de 10 februarie, la propunerea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, acesta a fost prezentat Instanţei de Judecată şi a fost arestat preventiv, pe o perioadă de 30 de zile.

În data de 19 iauarie, în jurul orei 10:30, Poliţia Oraşului Cristuru Secuiesc  a fost sesizată de o localnică despre faptul că, pe timpul nopţii, un bătrân de 94 de ani şi soţia sa de 85 de ani au fost agresaţi de persoane necunoscute, în scopul sustragerii de bunuri şi valori din locuinţa acestora.

La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita a fost constituită o echipă operativă complexă care, împreună cu procurorul de caz, a iniţiat activităţi de cercetare şi investigaţie, în vederea identificării şi tragerii la răspundere a autorilor, sub aspectul comiterii infracţiunii de „tâlhărie calificată”. Din locuinţă au fost furaţi aproximativ 30.000 de lei.

Deşi victimele nu au putut furniza date şi indicii nici măcar despre ora aproximativă a comiterii faptei şi cu atât mai puţin despre autor, prin colaborarea foarte bună dintre organele de Poliţie şi cele de Parchet, dar şi prin cooperarea cu structuri specializate ale Inspectoratului General al Poliţiei Române, din judeţele Harghita, Mureş, Braşov şi Covasna, suspectul a fost identificat, iar în dimineaţa zilei de 9 februarie, acesta a fost prins şi imobilizat, într-o Staţie CFR din municipiul Braşov.

Totodată, pentru verificarea unor date şi indicii obţinute în anchetă, în vederea completării probatoriului, au fost efectuate 5 percheziţii domiciliare, la tot atâtea locaţii din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş.

Faţă de cel în cauză, pe lângă infracţiunea de „tâlhărie calificată”, prin ordonanţa procurorului din data de 04 februarie, s-a dispus extinderea urmăririi penale şi pentru tentativă la infracţiunea de „omor”.

Astfel, acesta a fost prezentat Instanţei, care a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pe o perioada de 30 de zile.

Articolul precedentVIDEO + FOTO ULTIMA ORĂ! Drumurile din Harghita sub zăpadă
Articolul următorMarfă contrafăcută confiscată şi amenzi de peste 35.000 de lei la Praid