161 de pelerini au avut nevoie de îngrijiri medicale, la Sumuleu Ciuc, de Rusalii

62176043_1310313185789297_212713873151623168_n
Un număr de 161 de persoane au avut nevoie de asistenţă medicală, sâmbătă, la pelerinajul de Rusaliile catolice de la Şumuleu Ciuc, cel mai grav caz fiind al unui bărbat care a suferit un infarct miocardic şi a fost transportat cu elicopterul la Târgu Mureş.
Şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă Harghita, dr. Peter Szilard, a declarat pentru AGERPRES că la cele cinci corturi medicale au fost trataţi 142 de pacienţi, cele mai întâlnite cazuri, respectiv 42, fiind de hipertensiune arterială.De asemenea, 21 de persoane au suferit diverse traumatisme - entorse sau contuzii - din cauza terenului umed, alţi 21 de pacienţi acuzând lipotimii, întrucât înainte de începerea slujbei în zonă a fost foarte cald.Au fost tratate, totodată, 16 reacţii alergice, 14 colici abdominale şi opt boli cardiace, dar au fost înregistrate şi cazuri de cefalee, diabet zaharat sau spasmofilie.Din cei 142 de pacienţi, doar şase au fost transportaţi la spital, restul primind asistenţă medicală la faţa locului.Cel mai grav caz a fost al unui pelerin de aproximativ 60 de ani, care a suferit un infarct miocardic. Acestuia i s-a acordat asistenţă medicală de urgenţă la faţa locului, a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, după care a fost trimis cu un elicopter la Târgu Mureş, pentru tratament de specialitate.La cele cinci puncte medicale ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean au intervenit 122 de persoane, angajaţi ai serviciului şi voluntari.Totodată, la spitalul mobil al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD 19 pelerini, doi dintre ei fiind transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc.Zeci de mii de persoane au participat sâmbătă, la Şumuleu Ciuc, la tradiţionalul pelerinaj de Rusaliile catolice, considerat a fi cel mai mare de acest fel din Europa Centrală şi de Est.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

