ADOLESCENTA ÎNECATĂ ÎN LACUL FRUMOASA S-AR FI SPERIAT DE UN URS ȘI S-A DEZECHILIBRAT

ADOLESCENTA ÎNECATĂ ÎN LACUL FRUMOASA S-AR FI SPERIAT DE UN URS ȘI S-A DEZECHILIBRAT
Verificările au stabilit că este vorba despre o tânără de 18 ani, din județul Iași
Adolescenta care s-a înecat, vineri după-amiaza, în lacul de acumulare Frumoasa, s-ar fi speriat de un urs, a fugit și în alergare s-a dezechilibrat și a căzut în apă, de la înălțime, se arată într-o informare transmisă de IPJ Harghita, la solicitarea AGERPRES.
Potrivit sursei citate, polițiștii au fost sesizați, vineri după-amiaza, că trupul unei persoane plutea în Lacul de acumulare Frumoasa.
Când echipa operativă a ajuns la fața locului, persoana în cauză era extrasă din lac și un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Harghita efectua manevre de resuscitare, dar care nu au avut succes, fiind declarat decesul.
Reprezentanții IPJ Harghita au precizat că verificările au stabilit că este vorba de o tânără de 18 ani, din județul Iași, care se afla cu un grup de persoane în zona împădurită de lângă lac și care s-ar fi speriat de un urs, a fugit, iar în alergare s-a dezechilibrat și a căzut în apă.
'Din primele verificări efectuate se pare că tânăra în cauză, în timp ce se afla într-o zonă împădurită din apropierea Lacului, împreună cu un grup de persoane, s-ar fi speriat de prezența unui animal sălbatic, respectiv un urs, și, în alergare, s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut de la înălțime în apă. Se efectuează în continuare cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor producerii acestui tragic eveniment', a transmis IPJ Harghita.
Informația a fost făcută publică și de prefectul Harghitei, Petres Sandor, în ședința Colegiului Prefectural, care a spus că persoana în cauză, aflată în vizită, a decedat, 'foarte probabil din cauza apariției unui urs, în timp ce se plimba cu grupul respectiv'.
AGERPRES
Citește și:
- 10:43 - Alexandra Păcuraru, vicepreședinte AUR regiunea Dobrogea, a depus un important proiect de infrastructură la Ministerul Transporturilor - VIDEO
- 09:59 - Orașele care interzic păcănelele vor rămâne și fără agențiile Loto. Un primar atacă legea „prost gândită”
- 08:04 - Români blocați în Orientul Mijlociu se întorc acasă: avionul a decolat din Dubai spre București
- 21:47 - Marius Tucă: „România e în afara Istoriei. Suntem între șifonierul lui Nicușor și „umbrela” găurită a lui Macron”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News











