CFR Marfă sancţionată şi obligată să ia măsuri după incidentul din Gara Siculeni

o_cfr_madefalva_mutragya_ga-7
Garda de Mediu Harghita a dispus CFR Marfă monitorizarea solului şi luarea măsurilor de decontaminare, curăţare, remediere sau reconstrucţie ecologică a zonei, în cazul poluării cu îngrăşământ lichid de tip URAN, care s-a scurs dintr-un vagon, în gara Siculeni, în urmă cu câteva zile, a precizat comisarul şef al instituţiei, Balla Izabella.
De asemenea, Apele Române au dispus şi monitorizarea zilnică a apelor subterane, din zona în care s-a produs poluarea.Comisarul şef al Gărzii de Mediu Harghita, Balla Izabella, a declarat, pentru Agerpres, că urmează să informeze şi Agenţia de Protecţia Mediului, cu privire la
"iminenţa producerii unui prejudiciu asupra mediului"
.Totodată, CFR Marfă va fi sancţionată, cu amendă cuprinsă între 50.000-100.000 lei, pentru nerespectarea autorizaţiei de mediu, respectiv pentru că nu a luat măsuri imediate pentru a fi evitată poluarea solului, a apelor de suprafaţă şi a celor subterane.Potrivit sursei citate, cantitatea de îngrăşământ lichid care s-a scurs în sol din vagonul fisurat a fost de 8.600 de kilograme, scrie Agerpres.Incidentul s-a petrecut în data de 3 aprilie, când, în cursul dimineţii, autorităţile au fost anunţate că dintr-un vagon aflat într-o garnitură de tren, în gara Siculeni, se scurge îngrăşământ lichid de tip URAN. La faţa locului s-au deplasat echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, jandarmi, poliţişti şi comisari ai Gărzii de Mediu, în sprijin venind şi specialişti de la ISU Bacău, care dispun de o autospecială destinată intervenţiei în astfel de situaţii.La câteva ore de la sesizarea problemei, CFR Marfă, prin mijloace specifice, a reuşit să limiteze scurgerile din vagon, iar în cursul serii a efectuat transvazarea substanţei într-un alt vagon venit de la Târgu Mureş, operaţiunea încheindu-se în timpul nopţii de miercuri spre joi.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










