COD GALBEN de instabilitate atmosferică în 16 judeţe, inclusiv Harghita

cod-galben-3-septembrie
Meteorologii au emis, marţi, o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă în 16 judeţe.
De marţi după-amiază până miercuri dimineaţă se vor semnala averse de ploaie, vânt şi grindină. Ulterior, vremea se va răci în întreaga ţară şi sunt anunţate cantităţi însemnate de precipitaţii.Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, de marţi, de la ora 13:00, până miercuri ora 10:00 este valabil un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată.”Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat la început în zona Carpaţilor Orientali şi în Moldova apoi local şi în Transilvania. Vor fi averse torenţiale, intensificări ale vântului, vijelii frecvente, descărcări electrice şi grindină”, a transmis ANM.Sursa citată a precizat că, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile apă vor depăşi 20-25 de litri pe metru pătrat şi izolat 50-60 de litri pe metru pătrat.Meteorologii precizează că intervale cu manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse şi în celelalte regiuni.Miercuri, de la 10.00 la 23.00, va fi valabilă o informare meteorologică ce anunţă însemnate cantităţi de apă intensificări ale vântului şi răcire a vremii în întreaga ţară.”În Carpaţii Meridionali şi de Curbură, în sudul şi estul Transilvaniei, precum şi în nordul Olteniei şi al Munteniei va ploua, iar cantităţile de apă vor depăşi 20 de litri pe metru pătrat şi pe arii restrânse 40-50 de litri pe metru pătrat”, a mai transmis ANM.Potrivit meteorologilor, temporar, vântul va avea intensificări în sudul şi estul ţării cu viteză la rafală în general de 45 – 55 de km la oră.În plus, vremea se va răci mai accentuat în regiunile sudice, sud-estice şi centrale.
Citește și:
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News











