Controverse în ceea ce priveşte ursul care a omorât mai multe oi la Avrămeşti

b_medvekar-szentabraham-2k19_aprilis_03
Mai multe oi şi capre au fost ucise de un urs, la sfârşitul săptămânii trecute, la Avrămeşti, oamenilor din localitate fiindu-le acum teamă să mai iasă din casă.
Directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Harghita, Domokos Laszlo, a precizat că un specialist al instituţiei a fost pe teren, pentru a evalua situaţia:
"Noutăți o să am mai târziu, pentru că omul nostru e acolo la constatarea pagubelor. Din păcate, numai astăzi s-a convocat comisia de evaluare, de constatare a pagubelor și e omul acum, pe teren. El are vreo trei pagube pe aceeași linie, și trebuie să se prezinte în trei locuri.", a declarat Domokos Laszlo pentru
www.radiomures.ro
.
Primarul din Avrămești, Simo Dezso-Szabolcs, a declarat pentru Agerpres că ursul ar fi acelaşi care a intrat în sat şi în anii trecuţi şi pentru care s-a solicitat autorizaţie de împuşcare, dar Ministerul Mediului nu a aprobat-o.Directorul APM Harghita, Domokos Laszlo, l-a contrazis, spunând că asociaţia de vânătoare din zonă a cerut, în 2017, autorizaţie de împuşcare pentru patru urşi, fiind aprobată extragerea a două exemplare, dar că nu este vorba despre ursul care a făcut acum pagube.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News














