CRIZE succesive: a început războiul mondial al pâinii! Se anunță noi scumpiri - Avertisment sumbru

CRIZE succesive: a început războiul mondial al pâinii! Se anunță noi scumpiri - Avertisment sumbru
Ministrul italian de Externe a avertizat că blocarea exporturilor de cereale de către Rusia va împiedica accesul la grâne pentru multe țări vulnerabile
Războiul mondial al pâinii a început deja! Este avertismentul sumbru care vine din partea ministrului de Externe al Italiei. Oficialul spune că ne confruntăm cu o criză a cerealelor din cauza războiului de la graniță, iar acest lucru se reflectă în prețurile de la raft. De altfel, cele mai recente date arată că în țara noastră produsele de panificație s-au scumpit cu 20 de procente, iar prețurile ar urma să crească și în următoarea perioadă.
Războiul mondial al pâinii a început deja, susține Luigi di Maio. Ministrul italian de Externe a avertizat că blocarea exporturilor de cereale de către Rusia va împiedica accesul la grâne pentru multe țări vulnerabile, ceea ce ar putea duce la noi conflicte.
„Sunt 30 de milioane de tone de cereale blocate în porturile ucrainene de către navele de război ale Rusiei. Ceea ce facem noi este să acționăm ca Rusia să deblocheze exporturile de grâu din porturile ucrainene, pentru că acele cereale nu merg doar în porturile sau pe piețele europene. Fără aceste cereale riscăm chiar acum să izbucnească noi războaie în Africa.
Războiul mondial al pâinii este deja în desfășurare și trebuie să îl oprim. Putin trebuie să se așeze la masă și să ajungă la un acord de pace, care să permită un acord privind cerealele”, a declarat Luigi di Maio.
Sursa: Realitatea Financiara
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News











