Exerciţiu militar în Harghita şi Covasna

Armata-Criteriul-National
Aproximativ 500 de militari din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Protecţie şi Pază şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale participă, în perioada 7 - 13 octombrie, la exerciţiul interinstituţional Concordia 19, în mai multe locaţii din judeţele Covasna şi Harghita, precum şi în Bucureşti.
Această etapă de instruire interinstituţională, condusă de Statul Major al Apărării, are ca obiectiv principal dezvoltarea relaţiilor de cooperare, precum şi exersarea tehnicilor, tacticilor şi procedurilor de acţiune în comun ale forţelor din compunerea Sistemului Naţional de Apărare, Ordine publică şi Securitate Naţională.Planul activităţilor exerciţiului CONCORDIA 19 include o serie de secvenţe în care sunt implicaţi militari din forţe pentru operaţii speciale, cercetare, vânători de munte, apărare CBRN, cooperare civili-militari, forţe aeriene, medicină operaţională, alături de structuri specializate din cadrul MAI, SRI, SPP şi STS, pe un scenariu fictiv care vizează contracararea unor acţiuni ostile, specifice războiului hibrid.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News














