IGSU: 18 PERSOANE AFLATE ÎN SITUAŢII CRITICE SALVATE ÎN ULTIMELE 24 DE ORE

IGSU: 18 PERSOANE AFLATE ÎN SITUAŢII CRITICE SALVATE ÎN ULTIMELE 24 DE ORE
Echipajele SMURD au intervenit în 1.423 de misiuni
Un număr de 18 persoane aflate în situaţii critice au fost salvate în ultimele 24 de ore, a informat, vineri, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
"În cursul zilei de joi, la nivel naţional, pompierii salvatori au gestionat cu promptitudine cele 1.740 situaţii de urgenţă. Totodată, datorită eforturilor susţinute pe timpul intervenţiilor derulate, 18 persoane aflate în situaţii critice au fost salvate. În acest interval de timp, echipajele operative au acţionat pentru stingerea celor 74 de incendii izbucnite în diverse zone ale ţării şi pentru gestionarea celor 243 de situaţii ce puteau pune în pericol vieţile şi bunurile semenilor, precum şi siguranţa animalelor", a precizat IGSU, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Echipajele SMURD au intervenit în 1.423 de misiuni, dintre care 1.416 pentru acordarea măsurilor de prim ajutor şi şapte pentru descarcerare, în urma acestora peste 1.400 de persoane fiind asistate medical.
"Concomitent cu gestionarea acestor situaţii de urgenţă, în contextul fenomenelor hidrometeorologice (...) s-au înregistrat efecte în 15 localităţi din şase judeţe (Buzău, Constanţa, Gurgiu, Ilfov, Tulcea, Vrancea) şi în municipiul Bucureşti, unde s-a intervenit pentru evacuarea apei din cinci case, un beci şi 26 curţi, precum şi pentru degajarea elementelor de construcţie de la un imobil şi a şase copaci prăbuşiţi, fiind avariate trei autoturisme şi un imobil", a indicat IGSU.
Tot în ultimele 24 de ore, au fost transmise 14 mesaje de avertizare a populaţiei prin intermediul sistemului RO-ALERT, majoritatea dintre acestea (opt) privind posibilitatea producerii unor efecte ale fenomenelor hidro-meteorologice periculoase în localităţi din judeţele Argeş, Buzău, Constanţa, Dâmboviţa, Giurgiu, Prahova, Tulcea şi Teleorman.
AGERPRES
Citește și:
- 19:03 - Tensiuni în UE: liderii europeni nu reușesc să-l convingă pe Viktor Orbán să deblocheze finanțarea pentru Kiev
- 18:46 - Noi DEZVĂLUIRI BOMBĂ ale lui Cristian Rizea. Acuzații grave privind prejudicierea statului român
- 18:28 - Europa schimbă strategia: Franța, Germania și alte state, gata să intervină pentru securizarea Strâmtorii Ormuz
- 17:36 - Probleme uriașe pentru Real Madrid: Thibaut Courtois, OUT 6 săptămâni înaintea meciurilor din Champions League
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News











