JOE BIDEN, PRIMUL DISCURS DUPĂ DIAGNOSTICUL DE CANCER: „POLITICA A DEVENIT PREA DIVIZATĂ”

JOE BIDEN, PRIMUL DISCURS DUPĂ DIAGNOSTICUL DE CANCER: „POLITICA A DEVENIT PREA DIVIZATĂ”
Fostul președinte american Joe Biden a susținut vineri primul său discurs public de la anunțul că suferă de cancer de prostată în stadiu metastatic.
Fostul președinte american Joe Biden a susținut vineri primul său discurs public de la anunțul că suferă de cancer de prostată în stadiu metastatic. La un memorial de război din Wilmington, Biden a vorbit despre diviziunile tot mai adânci din politica SUA și despre importanța unității naționale.
„Politica noastră a devenit atât de divizată și amară… Nu am crezut că vom ajunge aici”, a spus Biden, vizibil emoționat, fără a face referiri directe la starea sa de sănătate. El a subliniat că trupele americane nu servesc sub etichete politice, ci ca americani, și a criticat dur pe cei care cer tăieri ale beneficiilor pentru veterani.
În ciuda bolii, Biden nu a dat semne evidente de slăbiciune fizică. În vârstă de 82 de ani, el a reafirmat valorile fundamentale pe care a fost fondată America, vorbind despre drepturi inalienabile și importanța implicării fiecărei generații în apărarea democrației.
A încheiat discursul cu un apel la solidaritate: „Eroii noștri ne cer să ne facem datoria și să apărăm democrația. Să ne reînnoim angajamentul de a le onora sacrificiul”.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News











