Actualitate· 3 min citire

Moaștele Sfintei Ana ajung pentru prima dată în țară

Moaștele Sfintei Ana

Moaștele Sfintei Ana

Publicat4 sept. 2026, 08:53
Sursărealitatea.net

Programul pelerinajului și locul în care vor fi depuse

Moaștele Sfintei Ana, mama Maicii Domnului, vor fi aduse pentru prima dată în România de la Mănăstirea Cutlumuș din Sfântul Munte Athos. Credincioșii se vor putea închina la raclă în perioada 5-10 septembrie 2026.

Unde vor fi depuse moaștele Sfintei Ana

Moaștele Sfintei Ana vor fi depuse la Biserica Sfântul Gheorghe-Nou, cunoscută drept „Km. Zero” al Capitalei.

„Cinstitele moaște ale Sfintei Ana, Mama Născătoarei de Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria și bunica Mântuitorului Iisus Hristos, de la sfânta mănăstire Cutlumuș, din Sfântul Munte Athos, vor ajunge în țara noastră pentru întâia dată în istorie! Cinstitul odor, aflat de secole în patrimoniul sacru al Sfântului Munte Athos, va fi adus la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, “km. Zero”, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, cu aprobarea Sfintei Chinotite a Sfântului Munte Athos și desigur, cu binecuvântarea soborului monahal, în frunte cu Părintele Arhimandrit și Stareț Nicolae, de la mănăstirea Cutlumuș”, transmit reprezentanții bisericii.

Moaștele vor fi însoțite de o delegație formată din cinci monahi de la Sfântul Munte Athos. Aceștia vor ajunge în România sâmbătă, 5 septembrie. Întâmpinarea oficială este programată în jurul orei 15:00, la Aeroportul Internațional Henri Coandă.

Când se pot închina credincioșii la moaște

Reprezentanții Bisericii Sfântul Gheorghe-Nou au transmis și care va fi programul liturgic în perioada 5-10 septembrie, când în incinta lăcașului vor fi moaștele Sfintei Ana.

  • Sâmbătă, 5 septembrie 2026

  • 18:00 – Întâmpinarea raclei cu moaștele Sfintei Ana și a delegației de la Mănăstirea Cutlumuș din Sfântul Munte Athos, în pridvorul Bisericii Voievodale „Sfântul Gheorghe-Nou”, „Km. Zero” – București; slujbă de mulțumire;

    18:30 – Slujba Acatistului Sfinților Părinți Ioachim și Ana.

    19:00 – Slujba Vecerniei.

     

    • Duminică, 6 septembrie 2026

    08:30 – Acatistul Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu.

    09:00 – Slujba Utreniei.

    10:00 – Sfânta Liturghie.

    22:30 – Slujba de Priveghere (slujbă de noapte) dedicată aducerii cinstitelor moaște ale Sfintei Ana în Biserica „Sfântul Gheorghe-Nou” din București, urmată, la miezul nopții, de săvârșirea Liturghiei

  • Luni, 7 septembrie 2026

10:00 – Slujba Acatistului Sfinților Martiri Brâncoveni;

18:00 – Slujba Acatistului Nașterii Maicii Domnului;

18:30 – Slujba Vecerniei dedicată Praznicului Nașterii Maicii Domnului.

 

  • Marți, 8 septembrie 2026

09:00 – Slujba Utreniei;

10:00 – Sfânta Liturghie dedicată Praznicului Împărătesc al Nașterii Maicii Domnului;

18:00 – Slujba de Priveghere dedicată Praznicului Sfinților Părinți Ioachim și Ana;

 

  • Miercuri, 9 septembrie 2026

08:30 – Acatistul Sfinților Părinți Ioachim și Ana;

09:00 – Sfânta Liturghie din ziua prăznuirii Sfinților Părinți Ioachim și Ana;

17:00 – Taina Sfântului Maslu, săvârșită în sobor, cu rostirea rugăciunilor de binecuvântare și dezlegare;

19:00 – Slujba Vecerniei.

 

  • Joi, 10 septembrie 2026

09:00 – Slujba Utreniei;

10:00 – Sfânta Liturghie;

18:00 – Slujba Acatistului Sfinților Părinți Ioachim și Ana;

22:00 – Plecarea delegației de la Mănăstirea Cutlumuș, împreună cu moaștele Sfintei Ana, către Sfântul Munte Athos.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate