O fetiță de doi ani, găsită moartă cu urme de lovituri pe corp într-un sat din Harghita

O fetiță de doi ani, găsită moartă cu urme de lovituri pe corp într-un sat din Harghita
Cadavrul a fost găsit de angajații Ambulanței
Angajații ambulanței din comuna harghiteană Plăieșii de Sus au găsit sâmbătă o fetiță de doar doi ani moartă acasă, cu urme de lovituri pe corp, au declarat surse din poliție pentru G4Media.
Personalul medical a anunțat imediat poliția din localitate. Aceștia fac acum cercetări pentru a determina cauza morții fetiței.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, au fost sesizați cu privire la faptul că, în localitatea Plăieșii de Jos, într-un imobil, a fost constatat decesul unei minore, de 2 ani, de către personalul unui echipaj de ambulanță.
Sunt efectuate cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care a avut loc decesul.
IPJ Harghita anunță că astăzi, la ora 16.22, polițiști din cadrul Secției 2 Politie Rurală Miercurea Ciuc - Postul de Politie Plăieșii de Jos, au fost sesizați, de către personalul unui echipaj de ambulanță din cadrul punctului de lucru Plăieșii de Jos cu privire la faptul ca într-un imobil din localitate, a fost constatat decesul unei minore de 2 ani.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de siguranță publică, care a constatat că pe corpul victimei sunt mai multe leziuni.
Din primele cercetări a rezultat faptul că părinții minorei, îngrijorați de faptul că aceasta nu se mai trezește, au contactat Serviciul Județean de Ambulanță Harghita – Punctul de lucru Plăieșii de Jos pentru solicitarea de asistență medicală de urgență.
Personalul echipajului de ambulanță deplasat la fața locului a constatat decesul minorei, după care a sesizat Poliția cu privire la aspectele constatate.
La fața locului s-a deplasat o echipă complexă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, care, sub coordonarea procurorului de caz, efectuează cercetări, în vederea stabilirii tuturor împrejutărilor în care a avut loc decesul minorei.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News














