Oamenii din Borsec nu vor să colecteze selectiv deşeurile

colectare-selectiva
În orașul Borsec, municipalitatea nu reușește să convingă cetățenii să se implice în colectarea selectivă a deșeurilor, în condițiile în care unii nu vor să plătească nici pentru gunoi menajer.
Însă oamenii vor fi taxați suplimentar și tot se va implementa sistemul din luna septembrie, a asigurat a declarant pentru Radio Tg.Mureș primarul Mik Jozsef:
"Acum vrem să pornim și noi dar o să fie un lucru foarte greu de realizat, din cauza mentalității, în primul rând. Dar suntem oblicați, conform legii și începând din septembrie vrem să introducem și noi, chiar dac va fi cu scandal. Cetățeanul ar trebui să fie conștient că în 2019 ar trebui să trecem deja la colectare selectivă. Dar în momentul în care avem în localitate oameni care nu vor să încheie contracte pentru a fi preluat și transportat gunoiul menajer, atunci ce să mai discutăm? Ei zic că nu au gunoi, iar noi ca primărie am instituit o taxă și o aplicăm de trei ori deci oricum vor trebui să plătească, și vom recupera banii din pensie sau salarii."
În urma controalelor efectuate la primării, Garda de Mediu Harghita a dat o singură sancțiune, un avertisment de conformare până în luna septembrie.Vor urma controale la firmele de salubritate, a explicat pentru Radio Tg.Mureș comisarul Kovasznai Sandor
"Am verificat toate localitățile din județ, 65 la număr, și am dat un singur avertisment, la Corbu. Autoritățile locale iau în serios colectarea selectivă a deșeurilor. Mulți primari se plâng că operatorii de salubritate nu vor să vină de mai multe ori, deci colectează deșeurile menajere, o zi, și trebuie să mai facă o tură pentru deșeurile colectate selectiv. Și vin cu aceeași mașină și oamenii cred că acolo se amestecă totul și se aruncă, dar nu este așa. Ei strâng separat, au o locație unde fac sortarea acestore deșeuri."
Comisarii de mediu vor începe în toamnă controale la firmele de salubritate din toată țara . Datele statistice de anul trecut arată că o treime dintre primăriile verificate de Garda Națională de Mediu nu au contracte de salubritate.Primăriile pot primi amenzi între 15.000 şi 40.000 de lei dacă nu colectează deșeurile selectiv de la populaţie.Dacă România nu își îndeplinește aceste angajamente, riscă un infringement din partea Comisiei Europene, scrie www.radiomures.ro.
Citește și:
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News










