Omul omorât de o ursoică la Crişeni ar fi vrut să îi fure puii. În Harghita se face comerţ cu pui de urs

fwd-brasov-ursulet-poza-e-asociatie
Răsturnare de situaţie după ce Ministerul Mediului a fost somat să aprobe împuşcarea ursoaicei care, săptămâna trecută, a ucis un bărbat în Harghita.
Informaţii noi dovedesc că în zonă se face trafic cu sălbăticiuni, aşadar nu este exclus ca omul atacat să fi intrat în bârlog şi să încerce să-i fure puii. Luni, un individ din judeţul Harghita anunţa pe Facebook că doi pui de urs sunt de vânzare.
Un italian stabilit în Miercurea Ciuc a postat pe Facebook poze cu un pui de urs, pe care l-ar fi găsit în pădure. Iar un amic de-al său a redistribuit fotografia, precizând că sunt - de fapt - doi pui de vânzare care îşi aşteaptă clienţii, scrie PROTV.Italianul susţine însă că ar fi trimis sălbăticiunea gratuit la centrul de reabilitare a puilor de urs din zona oraşului Bălan, dar nu vrea să spună prin cine.Administratorul centrului spune că a primit, într-adevăr, un pui, printr-o persoană, însă cu 24 de ore înainte. Iar această persoană a luat animalul printr-o reţea în care s-ar fi cerut bani.Bănuielile sunt confirmate, parţial, şi de martorii tragicului eveniment de săptămâna trecută când un bărbat a intrat în bârlogul unei ursoaice şi a fost ucis. Omul s-ar fi dus intenţionat acolo şi a vrut s-o alunge de lângă pui.Conform legii, deţinerea animalelor sălbatice este interzisă. Cei care găsesc un exemplar rănit şi cred că îl pot îngriji până se face bine, trebuie să obţină acordul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare.Un reportaj video complex despre fenomenul comerţului cu animale sălbatice dar şi despre cazul de la Crişeni găsiţi pe www.stirileprotv.ro.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

