Poliţiştii au găsit la o firmă de prelucrare a lemnului din Remetea peste 70 mc de lemn fără acte

lemne11-820x300-1
În perioada 23-24.09.2019, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita au efectuat un control la o societate comercială cu profil de prelucrare și comercializare a lemnului din localitatea Remetea, activitățile fiind realizate în cooperare cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Brașov.
Astfel, în urma activităților de control a fost identificată cantitatea de 70,45 metri cubi lemn de lucru de esență molid care era deținută fără documente legale de proveniență. Totodată, s-a constatat că o cantitate, de 98,33 metri cubi material lemnos, a fost expediată fără avize de însoțire.În acest context, s-a procedat la confiscarea faptică a cantității de 70,45 metri cubi material lemnos, în valoare de 14.500 lei și confiscarea valorică a cantității de 98,33 metri cubi material lemnos, în valoare de 16.291 lei.Deasemenea, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, conform prevederilor Legii nr. 171/2010 republicată, în valoare totală de 30.000 lei. Totodată, unui angajat al unității susmenționate i-a fost aplicată o amendă în valoare de 7000 lei pentru neîndeplinirea obligațiilor de verificare a codurilor unice ale avizelor de însoțire de tip silvic la destinatar.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News














